Prietenul ce nu-şi încuie uşa
Am un prieten de pe când eram în facultate şi încropiserăm noi, ăştia mai iubitori de fotbal, o echipă semi-redutabilă. Şi prietenul ăsta al meu a terminat şi el aceeaşi facultate (e mai mic decât mine cu vreo 3 ani), s-a angajat şi el la o instituţie ce ţine (mno, a ţinut) de instituţia la care muncesc şi eu, a crescut în proporţii şi el, ca şi mine (adică am devenit solizi, alias bine făcuţi, alias oameni cam de birou după aspect). E cel mai relaxat om pe care-l cunosc.
Şi săritor. De câte ori l-am rugat ceva s-a împins şi a pus mâna. În doi ani de zile, el a devenit un fel de factor comun al mutărilor mele de la Alba la Sebeş, în 2007, şi de la Sebeş la Alba acum, în 2009. Îşi aduce mereu aminte de maşina de spălat de vreo 70 de kile şi de tv-ul de 52 (tot de kile) pe care le-am coborât de la etajul 5 şi le-am urcat la 4. Cum spuneam, om solid, nu glumă. El şi încă trei băieţi, tot mari fotbalişti din aceeaşi echipă încropită acum 5 ani pe terenul de asfalt de la HCC, plus încă doi oameni şi subiectul care vă scrie am reuşit să mutăm o grămadă de chestiuni şi chiţibuşuri din Sebeş în Alba în aproape 2 ore. Muncim ca şi cum am juca fotbal…
No, şi mă cheamă omul ăsta, C. îl cheamă (nu-i dau numele, ca să nu ispitesc pe careva, vedeţi mai încolo de ce), să-i instalez doo windowsuri şi-un NFS. Ies de la serviciu alaltăseară, îl sun să ne întâlnim, căci nu ştiam exact-exact unde stă:
- Alo, ce faci bă, unde eşti? (în Ardeal, pe noi nu ne deranjează “bă”-ul foarte tare).
- Bă, sunt undeva, ne întâlnim în 10 minute pe strada X, la mine la bloc.
- Bine, bă.
Ajung acolo, el nu era venit. Dau o tură de onoare pe la blocurile pe unde am mai locuit în ultimii ani (aproape de strada X) şi văd schimbări majore în structura cartierului. Nostalgii.
Mă întorc la locul cu pricina, unde era să ne întâlnim, vine omu`, urcăm la apartament… uşa deschisă. Eu, obsedatul de uşi încuiate şi de griji inutile:
- Bă C., dar unde ţi-s colegii de apartament? Nu-i nime acasă?
- Nu, bă L.
- Păi şi cum era uşa descuiată, bă? Care-a lăsat-o aşa?
- Păi noi nu încuiem uşa, bă, niciodată. Stăm acilea de vreun an şi ceva şi n-am încuiat-o niciodată.
- !???!
Casc nişte ochi cât prunele de Bistriţa, mă frec la sprâncene, mă scarpin în cap şi-mi aşez chipiul de pionier într-o parte, milităreşte.
- Bă, voi sunteţi nebuni? Păi vine unul şi vă face-un inventar, de nu vă mai găsiţi nici chiloţii de pe voi! Aşa pleacă de încărcat, ca nana Floare de la piaţa mobilă. Ca Moş Crăciun în anii în care nu l-a fript criza la comanac. Sunteţi nebuni, e clar.
- Las` mă, că avem noi o vecină care ştie tot ce se întâmplă pe scară, nu e bai. Într-o zi am venit acasă şi m-a întâmpinat de pe scări: “Domnu` C., la voi e uşa uite-atâta de larg deschisă şi nu e nimeni acasă”, făcând săraca un gest gimnastic din mâini cât o ţineau muşchii. Era o vreme când nici nu ni se închidea uşa, că avea ceva probleme la clanţă. Dacă suflai, se deschidea.
- Şi dacă intră cineva şi vă numără bobocii?
- Du-te, mă, că nu intră nimeni. Dacă n-a intrat pân-acum…
Şi-aveau băieţii laptopuri noi, calculatoare, tv, lucruri, haine etc. Ca la o casă locuită de oameni sănătoşi. Mi-am făcut cruce de trei ori, am scuipat în sân şi mi-am molestat psihic conştiinţa stresată cu verificarea de câteva ori pe seară a uşii de la casa mea. Eu nu pot dormi dacă nu sunt sigur că am uşa încuiată, gazul stins, curentul oprit, apa închisă etc. Adică tot ce poate reprezenta un potenţial pericol… Am rămas marcat pe viaţă de această întâmplare. Va trebui să mă internez într-un sanatoriu ca să-mi poată trece mirarea şi stupefacţia. Da, clar.
Ce ziceţi? Voi plecaţi în oraş fără să vă încuiaţi uşile de la casă?
)) vaii 
Nici gând. Uneori mă întorc din drum să verific dacă am încuiat uşa şi sus, şi jos! Ferestrele (căci, locuiesc la parter) şi gazele, controlez de vreo două ori înainte de a pleca. Şi, aşa cum ai spus şi tu: Eu nu pot dormi dacă nu sunt sigur că am uşa încuiată, gazul stins, curentul oprit, apa închisă etc. Cu obişnuinţele astea am crescut: Să nu pleci niciodată de acasă până nu verifici tot. Să fii tu împăcată cu sine că toate-s în regulă în casa ta!, zice Mama.
@ Aceeasi EU, exact asa fac si eu. Verific gazul de ma plictisesc. Pana nu sunt convins ca totul e ok, nu plec de acasa orice ar fi.
avantajul sa consideri ca n-are ce sa fure de la tine?
@ Zorin, dar erau lucruri destule care puteau fi furate si poi vandute pe strada la preturi de nimic.
Mai stiu cativa prieteni care lasa mereu usa descuiata, eu personal o incui si dupa ce intru in casa. Nu imi sta in fire sa stau asa de “deschis”:))
Same here. Gizz, as lua’o razna, direct la ospiciu m’ati duce daca as sta asa.
Sincer,n-as face exercitiul asta de incredere…ma tem ca voi ramane doar cu hainele de pe mine…dar as merge si eu la un sanatoriu…sa dau stesul la schimb pe-un gram de incredere:P
@ Killeritza, eu in doua zile as da coltul daca as reusi sa nu inchid usa cand plec si sa ma gandesc tot timpul la cheia care se infinge in broasca. God.
@ Dana, periculos exercitiu si treaba cu sanatoriul.
Adevarat, dar macar acolo daca faci nerozii, lumea nu te judeca:) in exterior, daca lasi usi neincuiate,uite, esti marunt analizat pe bloguri:P
Serios vorbind acum, avem nevoie de un seism care sa reaseze lucrurile in matca si sa nu ne mai temem asa tare unii de altii…
imi dai si mie adresa sa verific clanta …pun eu yala cand plec
):D si las si cheia la vecina
aaa… si eu sunt cam ca si tine….cand ies din casa blochez intotdeauna usa…da din pacate de cateva ori am uitat cheia in usa..dannnnn….(cum ai zice tu).Da nu ma stresez ca femeia de serviciu si vecinii sunt obisnuiti cu mine si ma contacteaza de indata.
apropo. Tu chiar ai o problema cu USA,APA ,GAZUL si CURENTUL):
Mie mi se intampla des sa o uit descuiata dupa ce ma intorc acasa. Si cu cheile in usa pe dinafara uneori.
Un amestec de incredere, candoare si nepasare
Nu multa lume isi mai permite asa ceva in ziua de azi..mai ales cand e vorba de incredere..am ajuns paranoici chiar din cauza a ceea ce ne inconjoara, ce vedem..
poate prietenul tau inca crede ca traieste intr-un orasel din Germania
) probabil pana la prima problema o sa tina in continuare usa neincuiata apoi o sa se schimbe treaba
cum mama zmeului sa nu-mi inchid usa la plecare? sunt sigur ca ne vei povesti si cum a ramas prietenul tau fara nimic in casa peste cateva zile
Mitza, din Cluj, cartierul Manastiur [i-as da si adresa exacta dar nu i-o stiu], preten de-al meu face la fel. Cu diferenta ca la invetar se numara: una canapea cu studio comunist atasata si rupta. un fotoliu dezmembrat, linoleum pe jos. Curat, ingrijit. Dar atat
cine n-are unde dormi in Cluj dimineata cat e omu’ la job, va fac schita 
)
Ce simpatici sunteti! M-am distrat copios la cum ne ducem viata, tot cu usile incuiate. Adevarul este ca depinde unde locuiesti. Nici noi n-o incuiem, dar pesemne ca se blocheaza singura la inchidere…
Am trait s-o citesc (aud) si pe asta! Incredibil. Eu am la usa mea… 6 incuietori, iar casa mea a fost sparta de 3 ori si acesta nu inchide usa?!
Tulaaaai!