Toate-s vechi si noua toate…
Data publicarii: 5 Dec 2008, în categoria Sensibilitati | 16 comentarii »
Cadrul feeric: un camp intins in mijlocul caruia troneaza de cateva vesnicii o movila imensa. Pe buzele ei aluneca la vale limbi batatorite de zapada. Galagie. Sanii care coboara una dupa alta intr-un ritm ce pare a construi, din fosnetul lin al talpilor alunecoase, o simfonie cu imixtiuni ancestrale, pornite din pieptul pamantului si urnite afara de bucuria care domneste pe toata intinderea alba si curata ca sufletul unei fecioare. Nicio adiere de crivat, nicio pata pe sprancenele de smantana ale lacului din apropiere. Pretutindeni zvarcoleala si urlete de copii obositi si transpirati de trasul saniilor catre varful indepartat al Ghergheleului. Dincolo de vale, tipenie de om.
Las funia saniei sa ma mangaie plapand pe palma inghetata. Imi trag incet caciula pe urechi si mai urc inca o data panta ca s-o cobor cu viteza gandului. In sunetul lin al zapezii apasate de bucuria copilariei mele, deslusesc ca-ntr-un vis minunea de a fi. Sunt leoarca. Si simt cum vantul isi face locasuri nedeslusite prin ochiurile de lana ale caciulii. E frig iarna asta, reflectez eu, si-mi strabate crestetul un aer tare, precum tuica de la tara, cea pe care o facea tata la cazan. Pentru copilul fericit din mine, insa, frigul e o notiune abstracta, care nu are corespondent in lumea reala. Ma impac cu lumea: asa e iarna.
Ajuns la poalele dealului, cu nasul pe jumatate transformat intr-un cotor de mar degerat, rasuflu usurat. Ce tura! Coboara si prietenul meu G., din vecini. Ne intelegem bine. Suntem cei mai buni prieteni, ca si cand viata ar fi fost inventata pentru noi, iar noi am devenit de mult stapanii inversunati ai fericirii. Ne legam saniile una de alta si-o luam incet catre casa. E-ntuneric si de prin gradini razbate cate-un latrat stingher. Pana si cainii au tras la repaus.
Ne despartim la Parc, un fel de ghemotoc de brazi inalti si de pini (printre care cu greu creste iarba, chiar si primavara, caci mingea noastra-i aprig pazitor al Saharei). Mai dam o tura cu saniile in strada, pe burta, dar senilele ni se opresc in pietrele tesite din pavajul stravechi. Ajung acasa. La poarta imi iau sania in brate, sa nu scol vecinii cand trag fiarele pe podul de beton, maturat de azi dimineata de zece ori de tata. Imi place cum matura el zapada. Mereu face niste carari delicate, infiripate din fulgii tineri si moi, astfel incat fiecare pare o cale lunga de strabatut dintr-o lume liliputana, pierduta in veacurile stravezii ale povestilor cu zane si cu zmei.
Odata intrat in curte, depun instrumentul de alunecat pe zapada in sopron si-mi umflu pofticios narile cu mirosul proaspat de carne afumata, imprastiat prin toata ograda. Ma curat de zapada cu matura din dotare si-mi suflu curajos nasul, ca nu cumva sa observe mama ca-s transpirat si-mi fac mucii cravata, ca e bai mare. Mare de tot. Nu pot sa m-abtin sa dau o raita pana-n pod si sa-mi rup de pe polita tesita de bunatati o palma de carnat, a carui aroma imi bantuie narile de azi draga dimineata.
Imi las bocancii pe prag si intru. O toropeala placuta ma ademeneste inspre soba fierbinte, cu lerul deschis, in care-si perpelesc obrajii, de pe la amiaza-mare, patru mere rascoapte, numai bune de implantat dintisorii in pielita lor obraznica. Pe soba, o oala mare de pamant sforaie, plictisita ca sarmalele asezate de azi dimineata, ca niste pietre in fundatia unei cetati, sunt satule de miscari in front si bolborosesc in limba lor cuvinte-nvatate pe-ndelete sub stransoarea netulburata a palmelor de varza.
Pe masa, un cozonac aburind a erupt, de emotie, lacrimi de nuca pe pantecele lui laterale. Ce minunatie! Ba nu, ce parfum! Ba nu, ce gust…! Imi dezlipesc narile din structura degerata a nasului si mi le-mplant cu avant in coastele moi ale dolofanului zambaret. Dumnezeule, ce aroma…
Si ne-asezam cu totii la masa si cinam ca-n povesti, ospatandu-ne din bucatele puse pe masa si din vinul cu spuma alba la gat, ce sfaraie in pahare, invitandu-te la delasare in lumea bucuriei.
Si-i seara de Mos Niculae, si stiu ca voi gasi ceva-n bocanci de dimineata. Mi i-am pregatit. Mi-i pregatesc din nou. Si m-oi scula in miez de noapte sa-i mai ating odata. Poate-l voi prinde de degetul mic pe Mos Niculae si nu-l voi mai lasa. Il voi baga in casa si-oi cauta un leac sa-l tin la mine macar o vreme, sa se-ncalzeasca-n voie. Da, stiu ca dimineata nu-mi va fi dor de bocancii mei, ci de micile daruri ce-ncap sub limba lor patata de sarea zapezii.
Si-ascult din nou povesti la gura sobei si-mi par ca merele din ler sunt cavaleri cu-armuri de marmura pe piept, tinand in frau calutii lor in spume. Si bucuria mi-e deplina. Simt degetele butucanoase si batatorite ale Sfantului cum imi apasa genele moi si cad pe baricade, toropit de somn. Se face-o liniste de rai si numai lemnele din foc trosnesc si-arunca flacari valvaietoare, adunate-n manunchiuri ce plesnesc din cand in cand spatele inrosit al oalei de sarmale, care nu si-a terminat nici acum concertul de sforaituri.
Si dorm cu Mos Niculae-n gand si-i visez barba alba in care-si impleteste iarna zavodul de zapada. Ii vad si nasul mare inrosit de frig si degetele butucanoase si batatorite cum umbla-n fundul sacului.
E la bocancii mei…
Of, inocenta copilariei. Textul tau parca e desprins dintr-o poveste frumoasa, o lume feerica vazuta prin sufletul curat al unui copil.
P.S.: Scrii foarte frumos. Felicitari.
@ Cristina, da… O lume feerica cu care nu cred ca o sa ma mai intalnesc vreodata. Dar parca totul s-a intamplat recent… foarte recent… Sau am imbatranit eu prea repede? Din pacate, copilaria e prea scurta ca sa o putem trai indeajuns. Daca as fi avut mintea de-acum…
Nice
E imaginatie sau chiar o imagine a copilariei?
inca de la al 2 lea cuvant din articolul tau aveam un zambet imens intiparit pe chip. fain mod de a`mi incepe ziua
]. tot ea a zis ca daca ar fi ca eu sa sustin ceva examen scris in care sa mi se sigileze coltul acela in care se scrie elevului, iar ea sa faca parte din comisia de corectori, mi`ar recunoaste lucrarea din prima. de ce ?! pentru ca`s singura ce foloseste cele 2 cuvinte in acelasi text 
)
]
vad ca Mosul a fost darnic cu tine si ti`a dat sa ne imparti tuturor zambete laaaargi. Multumesc . Mosul ti`a lasat si tie in cizmele mele o privire cald, prieteneasca, urmata de un suras angelic [sa nu uitam cornitele si furca din decor >:) ] si o gropita nastrusnica ce nu vrea sa stea locului
” feeric” si “Arcadian” . . . 2 cuvinte pe care, mai ales la scoala, le folosesc foarte des. imi plac a dracu` de mult si ma straduiesc sa le incarez in orice text pe care`l scriu in caietele mele de limba romana. de obicei imi reuseste, lucru observat si de fosta mea profa de romana din liceu [ mi`e tare, tare dor de ea
mi`ar fi placut si mie sa`mi petrec macar o vacanta la tara , insa ai mei bunici sunt toti “blochisti” [ asa le ziceam eu cand eram mica, toti cei 4 bunici ai mei locuind la bloc, in acelasi oras cu mine . . .so, no countryside for lil` Ale
Combinat cu o muzica frumoasa, textul tau m-a lasat dus pe ganduri. A mai si comenta este prea mult. Frumos!
@ Nicu, nu, nu e imaginatie. Asa era iarna copilariei mele. Nu e nici fictiune. Efectiv asa simteam si eram.
@ Alex`andra, comentariul tau e uin dar de Mos Nicolae. Ma bucur ca ti-a placut textul si ca ti-a “iscat” un zambet. Asa era copilaria mea. Asa eram eu.
@ nicdan, multumesc de apreciere. E placut sa vad ca lumea revine sa citeasca si ca apreciaza micile mele randuri. Mi-e dor de vremurile pe care le-am evocat…
m-ai bine te abonezi prin mail sau facem un link exchange.Vb maine
Am citit textul asta cu sufletul la gura…si acel suflet cand a ajuns la gura s-a transformat intr-un zambet.Cam vreo 3-4 centimetri despartiau monitorul de ochii mei.E foarte foarte frumos ce ai scris si nu stiu daca te incalzeste cu ceva daca iti zic ca scri foarte frumos dar poate te incalzeste daca iti zic ca pentru un moment eram acolo langa tine…simteam tot ce ai scris sus,si eu eram acolo de ma dadeam pe sanie,si si pe mine m-a luat pofta de acei carnati si merele alea cavaleresti si parca eram si eu langa tine cand iti pregateai bocancii si ascultai povesti…oricum…cuvintele sunt de prisos…tot ce vreau sa sti ca pentru un moment am fost acolo langa tine…si sa sti…a fost frumos cu sania…chiar a fost
Ce viata era! Nu cunosteam oboseala, durerea sau frigul! Cel mai intens sentiment era teama.
Teama ca voi aluneca la vale cu viteza. Tot trupul meu incremenea pe sanie. Si strigam de frica, iar inima mea batea ca un ceas cu bomba. Dar era frumos. Eram toti, impreuna. …Acum nu mai suntem! Of ce pacat, of ce pacat ca am crescut!
Spend all your time waiting
for that second chance
for a break that would make it okay
there’s always one reason
to feel not good enough
and it’s hard at the end of the day
I need some distraction
oh beautiful release
memory seeps from my veins
let me be empty
and weightless and maybe
I’ll find some peace tonight
in the arms of an angel
fly away from here
from this dark cold hotel room
and the endlessness that you fear
you are pulled from the wreckage
of your silent reverie
you’re in the arms of the angel
may you find some comfort there
Superbe randuri. M-am intors in vremea copilariei mele.
Aduce a Sarmanul Dionis…
O zi minunata iti doresc
Cat de bine s-a incadrat insemnarea ta cu colindele pe care le ascult acum
.
Imi pare bine ca te-am descoperit si iti doresc cat mai multe insemnari!
p.s. voi fi o cititoare fidela a blogului tau, esti in blogrollul meu de acum
@ Buddhalova, asa-i ca era faina atmosfera aceea cand veneai acasa de la sanie si ti se prelingea pe sub nas o aroma obraznica de carnati din pod? Ce vremuri…
@ Joalex, copilaria ne-a cam trecut… Si asta ne doare. Cand eram copii, ne doream sa facem treburi de adulti. Acum am vrea sa fim copii din nou, dar…
@ James Crisliv, chiar aduce a Sarmanul Dionis? Hm.
@ Mihaela, bine ai venit. Multumesc de apreciere. Te mai astept. Ti-am pus blogul in lista mea. Revin sa citesc sentimente celtice.
Ce mult as vrea sa fiu iar copil ,
randurile tale ma fac sa imi doresc mai mult asta
Nu e nici imaginatie nici fictiune. Am trait aceleasi momente si am impartit acelas Ghergheleu (eternu Ghergheleu), eterma copilalarie.
Foarte fain. Mult succes pretine Liviu, ne mai vedem pe aici.
@ Florin B., traiasca Ghergheleul si noi pe langa el! Te mai astept pe blog. Te invit.