Să ne temem de ziua când oamenii de lângă noi devin amintiri!

Data publicarii: 4 Feb 2010, în categoria Sensibilitati | 5 comentarii »

Şi să ne mustrăm cugetele prea raţionaliste, dând târcoale tremurului sensibil pe care ni-l îngrădeşte între două artere şi patru cămăruţe inima. Gândim cu mintea, dar adevăratele luări de cuvânt în agora fiinţei noastre le ia sufletul şi întreg alaiul lui de sensibilităţi.

Am citit astăzi pe blogul lui Chinezu despre omul Daniel Răduţă şi despre suferinţa lui. Nu-l cunosc. L-am zărit într-o fotografie dintr-un colţ de blog cu un zâmbet larg, plin de viaţă, încrezător şi liniştitor, parcă ascunzând în semnificaţia lui tot ce e mai luminos într-o viaţă de om. Am înţeles că încet-încet se formează o armată de “zâne” care încearcă să sensibilizeze oamenii din online: Diana Stoleru, Oana Portase, Anca Bundaru, mai apoi Chinezu, Adi Hadean, Federatia de Rugby şi mulţi alţii, printre care mă înfirip şi eu cu umilinţă.

Nu ştiu dacă Daniel Răduţă îşi mai păstrează zâmbetul sau dacă suferinţa nu i l-a redus la o simplă grimasă într-un colţ rătăcit al gurii, pregătindu-i calea spre-un câmp de bătălie pentru care n-are destule arme şi, probabil, destulă îngăduinţă din partea vieţii. Trebuie să ştie însă că, peste noapte, mulţi străini i-au devenit prieteni şi-i vor întinde mâna.

Daniel Răduţă este unul dintre tinerii cu suflu de la BitDefender. Acolo s-a luptat cu o bolile virtuale ale internetului – cu viruşii, dar când viaţa şi-a împleticit paşii sub greutatea inumană a suferinţei, Daniel Răduţă nu se mai luptă cu viruşi, ci cu o formă gravă de leucemie. Atât de gravă, încât un transplant de măduvă e inevitabil. Şi real. Dar costa. Mult. Între 120.000 şi 150.000 de euro.

Ştiu că toţi ne putem pune întrebarea firească: de unde să dăm?, nefiind conştienţi că de unde luăm noi, pune Dumnezeu înapoi. Şi nu-i prea complicat să ne imaginăm că mâine sau poate chiar şi azi putem fi noi în locul lui şi ne-am ruga să ştim c-avem prieteni a căror mână ne va fi întinsă şi ne va ţine-n viaţă.

Pentru o viaţă de om nu-i de-ajuns un zâmbet – o mână-ntinsă face cât un cuib neastâmpărat de zâmbete. Din păcate, bolile de azi sacrifică tristeţe şi bani. Pe care puţini îi avem, dar unde mâinile sunt multe şi dragostea de semen creşte, viaţa o ia de la capăt, lăsând suferinţele deoparte şi transformând amintirile în eterne prietenii.

Bine scria Magda Isanos:

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai steie
voioşi, în vreme ce noi nu vom fi.

Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o sa mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu cer din care şiruie răcoare…

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singur n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat ca se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa nu-i decât o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celalalt – şi-mi pare ne-nţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

Cei care vor dori sa contribuie cu donaţii o pot face în următoarele conturi deschise la Banca Transilvania:

Răduţă Daniel Mădălin
EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX
Banca Transilvania, agenţia Panduri, Bucureşti!

Şi viaţa va deveni speranţă…

Adaugă
  • Twitter
  • Facebook
  • Print
  • PDF
  • Google Bookmarks
  • RSS
  • Adauga la favorite
  • LinkedIn
  • Tumblr

Te-ar mai putea interesa:


Două rugăminţi: respectă bunul simţ în ceea ce scrii şi încearcă să dai dovadă de maturitate în argumentele cu care mă vei critica sau aprecia. Şi încă ceva: dacă ai de gând să comentezi cu nume SEO de tip "joculete copii" sau "centrale termice", mai bine treci mai departe. Mai sunt, în România, încă 59.999 de bloguri. Mulţumesc pentru înţelegere.

5 Comentarii la articolul “Să ne temem de ziua când oamenii de lângă noi devin amintiri!”

  1. uberVU - social comments says:

    Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by Bungust: sa ne temem de ziua cand oamenii de langa noi devin amintiri http://tinyurl.com/y87qb4g...

  2. Predictii Gratuite says:

    Sa ne temem cand ca veni ziua cand oamenii de langa noi devin amintiri…Dar cand sunt langa noi oare ii pretuim la adevarata valoare?
    .-= Predictii Gratuite´s last blog ..Hammarby IF – Lugi HF =-.

  3. Liviu says:

    @ Predictii, pretuim mai mult oamenii de langa noi abia dupa comotia despartirii sau la mare necaz. Asta e firea umana.

  4. zorin says:

    cu totii suntem niste viitoare amintiri
    .-= zorin´s last blog ..Înjurătura e sănătoasă. =-.

  5. Marius says:

    Daca fiecare blogger roman ar dona 5 Euro, s-ar strange lejer 1 milion de Euro.
    .-= Marius´s last blog ..SEO ebook – manual de optimizare pentru motoarele de cautare =-.

Lasă un comentariu


Articole asemanatoare

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes