La aniversare – Tata la 80 de ani
Data publicarii: 19 Noi 2009, în categoria Sensibilitati | 18 comentarii »
Astăzi tata împlineşte 80 de ani. O vârstă pe care sigur eu n-o s-o ajung, din varii motive care ţin de liniarul vieţii şi de tipul de trai cu care mi-am obişnuit leşul.
Tata s-a născut în toamna lui 1929, într-o zi ploioasă de 19 noiembrie. Alte vremuri, alte sărăcii. La vârsta de 1 an a rămas fără mamă, iar după 5 ani i-a murit şi tatăl, alias bunicul meu, participant la războiul de Independenţă din 1877, muncitor în patria Unchiului Sam din 1902 până în 1906, soldat în primul Război mondial şi prizonier timp de 7 ani în Rusia.
Când mă uit în ochii lui, de fiecare dată când merg acasă, văd rumegat între şanţurile frunţii un întreg secol, cu toate mizeriile şi bucuriile lui.
N-a fost încorporat în Al Doilea Război Mondial (era prea tânăr), dar i-a simţit oroarea acolo în sat, unde nu era zi să nu se primească o scrisoare îndoliată prin care o mamă era înştiinţată că a pierdut doi fii şi un soţ. Îmi povesteşte adesea de o anume femeie, vecină de casă, cum a pierdut în câteva zile cinci feciori şi soţul pe frontul din Galiţia. La citirea îngrozitoarelor rânduri, femeia a înnebunit şi s-a retras într-o pădure, unde a plâns până a murit.
Tata a fost un orfan. Un om peste vreme, care a gustat amarul vieţii de la vârsta de un an. Războiul n-a adus pentru el libertate, ci durerea de a începe să plăteşti despăgubiri băneşti şi spirituale către cei ce-au împlântat gloanţe în sutele de mii de tineri care şi-au lăsat trupurile inerte pe povârnişurile semănate cu cadavre. Soţul surorii lui a scăpat din război cu doar 22 de răni (a zăcut pe pat luni de zile) şi un glonte care i-a perforat abdomenul.
Tata a fost un condamnat. A văzut sfârşitul războiului, abdicarea Regelui Mihai şi instaurarea regimului comunist, care a condamnat România la 50 de ani de tăcere. În sat n-a fost niciodată pace după ce s-a terminat războiul. Ai mei s-au căsătorit în 1951, dar colectivul a reuşit să le ia ce au reuşit să agonisească în câţiva ani de căsnicie: Totul.
Tata a fost un revoluţionar. În decembrie 1989 s-a amestecat cu manifestanţii şi era să încaseze câteva gloanţe neiertătoare în trenul care-l aducea acasă în seara de 20 decembrie. A avut puterea să scape pentru a se putea bucura, după atâţia ani petrecuţi în comunism, de o libertate pe care-o percepea de la televizor, când încă nu ştia dacă revoluţia a învins sau nu.
Tata a fost un supravieţuitor. A făcut cunoştinţă cu tehnica pe care ne-a permis-o cei 20 de ani post-revoluţie şi s-a minunat când a văzut pentru prima dată un calculator, un celular ori un laptop. De pe vremea când încă nu se inventase radioul decât în Statele Unite, iar de televizor nu aveau parte decât cei care vânduseră o moştenire, până în vremea când la un iPod poţi asculta 100 de ore de muzică ori poţi vedea o grămadă mare de filme.
Văd în tata un creuzet în care s-au catalizat 80 de ani de istorie, 80 de ani de Românie, 80 de ani de viaţă, de la un antipod la altul. Văd în el un arc peste timp şi-o vigoare de-a avea curajul să procreezi la 52 de ani, să educi la 62, să dai sfaturi la 72 şi să priveşti apreciind ce-ai creat şi educat (în cei 28 ai mei) la 80 de ani.
Văd în tata un supravieţuitor. Peste timp. Peste vreme. Peste ani.
La Multi Ani !! in primul rand si in al 2-lea rand as fi vrut ca oamenii din prezent sa fie la fel ca tatal tau, din pacate acum nu au nici un tel inafara de bani, putere, nu mai daruiesc nimic, nu fac nimic decat pentru ei, imi aduc din cand in cand aminte ce zicea tatal meu la un moment dat: Am lucrat la cladirea x, la y, chiar 10-12 ore pe zi cu un salar de nimic si traiam cu speranta ca intr-o zi o sa avem un avantaj, dar a venit revolutia, guvernatii au vandut tot si uite asa traieste doar cu speranta de mai bine….
La multi ani si din partea noastra!
Of Liviule, imi aduci lacrimi in ochi… As fi vrut sa fiu alaturi de Tatalucu si de voi, mai ales pentru clipe de gen. Anii trec prea repede, si saracii bunicii mei- parintii tai- au fost prinsi cu ce a avut secolul mai netrebnic, dar au rezistat si au devenit mai puternici. Pacat ca au si imbatranit…
Intr-adevar, ne putem mandri cu un tata si un bunic nemaipomenit! Ades cand ma gandesc la el imi vine in minte Moromete…mai stii cate povesti ne spunea seara la culcare, printre zgomotele lemnelor arzande..? Ce narator extraordinar, sa presare efecte si umor printre povestile uneori nu chiar vesele…Cand ma gandesc la copilarie imi aduc aminte cu duiosie si tristete in acelasi timp- pentru ca s-au dus prea repede acele clipe- de saptamanile petrecute la voi; la tara, cum spuneam noi, orasenii…M-am sensibilizat acum, chiar plang. Poate mi-e prea dor de voi, dragii mei bunici si bro´. Va imbratisez cu drag!
Stau de 5 minute si privesc albul din casuta pentru comentarii si nu stiu ce sa scriu. Rar mi-a fost dat sa vad scrise cuvinte despre parinti cu atata drag si respect.
La multi ani tatalui tau si multumiri tie ca am ajuns sa-l cunosc putin prin ceea ce ai scris.
Va multumesc tututor pentru urarile de bine.
@ Sanda, timpul nu e pierdut. Avem amintirile cu noi.
Da, Liviu. Amintirile sunt tot ce avem mai de pret in lumea asta. Mereu vom avea amintiri si mereu vom crea altele. Acum, ca sunt departe de tot ce mi-era familiar odata, ades ma trezesc razand la lucruri putin valorate de altii…Mai stii nazbatia lui Cristi din copac, la vie? Cand a vrut sa testeze gravitatia Pamantului?
)
@ Sanda, o da. Si cand i-a dat cu ciocanul in cap lui Raluca… Sunt multe, multe.
@ Nebuloasa, mare multumesc. M-ai miscat.
la multi ani!
Ani frumosi si sanatosi mai departe tatalui tau !
Superbe cuvinte ai spus despre el…asta m-a facut sa stau locului o clipa si sa spun “multumesc” celor care m-au ajutat sa fiu ce sunt…
Tot ieri, 19 noiembrie, a fost si ziua mea !
Multi ani inainte tatalui tau ! Sa-ti traiasca si sa fie sanatos !
Sper sa ajung si eu la varsta dumnealui !
Multa sanatate tatalui tau si zile senine. (chiar daca vin cu intarziere).
Oameni ca parintii nostri si ca bunicii nostri nu se vor mai naste. Asa cred eu. Pentru ca unele caractere au fost modelate de niste vremuri pe care noi nu le cunoaste. Nu zic ca ar trebui, dar de la prea mult bine, cainele poate turba.
norocosule :X mi`ar fi placut sa pot zice si eu asta despre tata,dar ma multumesc si cu bunicu`, el e mai “tinerel” decat tatal tau cu vreo 2 luni
sa ne traiasca !
Incredibil de frumos. Chapeau bas!
Tuturor, din suflet, va multumesc pentru urari.
Multi ani inainte.
Citind povestea ta, mi-am amintit si eu despre defunctul meu bunic care a luptat in al 2-lea Razb.Mondial. Povestile ma ingrozesc si acum
La multi ani! Multa sanatate! Felicitari ptr modul in care ai scris articolul
Multi ani inainte si sanatate! Frumos scris