Arhiva pe categoria ‘Sensibilitati’
Da, o carte este întotdeauna un cadou bineprimit!
Cărţile au fost şi eu cred că vor fi întotdeauna un cadou potrivit şi bineprimit. Asta însă doar pentru oamenii cu apetit la cultură şi, la nivel minimal, la citit, la relaxare, la informare. De câte ori am primit o carte cadou am fost mai mult decât mulţumit, pentru că aproape întotdeauna prietenii m-au dăruit după simţăminte, ştiind ce îmi place şi cam pe unde se află standardele mele în materie ...
Read More →Dezmintire
Stimaţi cititori ai blogului bungust.com, Articolul publicat astăzi în jurul amiezii, având titlul "S-a redeschis Poarta a V-a a Cetatii din Alba. Invitat de onoare – Regele Ferdinand I", nu-mi aparţine, nu este scris de mine şi nu mă reprezintă. Conţinutul său reflectă o mare cantitate de de spirit cancanian din partea autorului, dezvăluind unele informaţii care nu sunt şi nu pot fi catalizate decat într-un decantor al incertitudinii ce planează ...
Read More →Doua ore si jumatate de admiratie!
Astăzi am avut onoarea să-l cunosc şi să stau de vorbă aproape două ore şi jumătate cu Eugeniu Iordăchescu, inginerul-geniu al României, cel care, prin tehnicile proprii patentate şi prin proiectele sale a rămas în memoria colectivă ca fiind “inginerul care a mutat biserici”, inginerul care a despărţit A2-ul din Alba Iulia, ca să se vadă catedrala, inginerul care a ridicat biserica veche de la Râmeţ 2 metri de la ...
Read More →Review HTC Desire HD de la Evomag
Eram super îndrăgostit de HTC Desire HD când scriam postul ăsta anul trecut. Am avut atunci şi am şi acum la activ o gaşcă mare de vizionări “hands on”, “unpacking”, “testing” şi “comparing” + un număr de review-uri, toate cu subiect principal HTC Desire HD. Admiraţia pentru acest telefon n-a scăzut cu nimic, în ultima vreme s-a accentuat mai abitir, însă până acum câteva săptămâni nu l-a avut niciun magazin specializat ...
Read More →Când vom fi bătrâni 2.0
Am început, în ultima vreme, să mă simt tot mai bătrân. Şi odată cu simţirea bătrâneţii (anii trec, viaţa rămâne în urmă), încep să mă şi imaginez bătrân. Sau să-mi imaginez cum va fi lumea când noi vom fi bătrâni, cum vor arăta toate prin ochii noştri ucişi de-atâtea ore de stat în faţa monitorului, cu blogurile între sprâncene, cu mâinile pe twitter şi cu pozele pe facebook. ...
Read More →O voce care mă face să tremur
Ascultaţi ce voce are omul ăsta. Câţi oameni de radio nu şi-ar vinde amigdalele pentru rezonanţa asta? L.E.: Dintotdeauna am fost de părere că oamenii cu voci excepţionale s-au pierdut în neantul ignoranţei. Unii pentru că nu au avut ambiţia de a şi-o valorifica, alţii pentru că nu au avut posibilitatea, iar alţii pentru că au băut sacra ignorantia cât au fost copii. Sunt milioane de talente extraodinare în lume. Unul din ...
Read More →M-am îndrăgostit
În materie de telefoane mobile/PDA/aproape laptop e cam tot ceea ce-mi doresc să am. Uitaţi-vă atent la el şi spuneţi-mi că nu e absolut amazing. Sunt profund cucerit. Mişcat. Sensibilizat. Hipnotizat. HTC Desire HD. Îţi promit că-ntr-o zi am să te bag în buzunar.
Read More →Oraşul meu în vorbe şi în toamnă
Alba Iulia a fost, este şi va rămâne definitiv oraşul toamnelor mele. Cenuşiul 1996 m-a adus aici într-o toamnă devreme şi mi-a înfipt rădăcinile în oraşul Marii Uniri. Am rămas de-atunci, rupt de la căldura sobei şi de la fusta mamii totdeodată, sub mirajul temporal al sfârşitului de natură şi-al apusului de soare în Alba Iulia, între declinul lui septembrie roşu şi ceaţa lui octombrie de cărămidă. N-am scris niciodată despre ...
Read More →Între protocolul-plictis şi prietenie. Între rude.
Nu vreau să vorbesc despre prietenie sau despre dragostea de neamuri. E un subiect pe care l-aş fi abordat cu succes la 17 ani, când scriam poeme de 170 de strofe şi când mă certam cu sora mea în timp ce-i demonstram că nu există (principial) şi nici nu are voie să existe (obiectiv) supărare şi ceartă între fraţi. Genul acesta de discuţii avea efect laxativ pentru ochii albaştri de adolescent ...
Read More →Alte lucruri despre un concediu reusit (II)
Mă întorc cu o mare întârziere spre acelaşi subiect pe care l-am abordat imediat după ce am revenit din concediul de anul ăsta. Italia este o ţară faină, cu oameni la fel de faini. În 2007 am traversat-o cu maşina, anul acesta am survolat-o. Şi atunci, ca şi acum m-a impresionat felul în care e ordonată ţara asta: nu e chiar ca Germania, în care ordinea şi curăţenia te obosesc pur ...
Read More →Un laptop sanatos sau unul pentru mail, facebook, twitter?
Ştiu că e un titlu pentru ăi mulţi, dar that`s not the point. În mod normal, eu nu mă dau în vânt după laptopuri, deşi performanţa unora întrece multe PC-uri de pe piaţă. Faţă de calculatorul de pe birou, pentru multă lume, laptopul e un accesoriu trendy, de pe care se poate verifica facebook-ul, poţi scrie pe twitter, citi mailul, sta pe messenger şi pe care se pot vedea nişte ...
Read More →Câteva lucruri despre un concediu reuşit (I)
Dacă anul trecut ne-am orientat bine şi am prins o super-ofertă de concediu în Spania (cazare de 5 euro pe noapte), anul acesta am ales să ne petrecem concediul la finii noştri, în Macaroană. Nu ne-am putut lua vacanţa pe timpul verii date fiind instabilitatea moleculei de azot în peşterile din Noua Zeelandă şi multele vizite la care-am fost găzdoi in the summer field. După ce le-am studiat îndeaproape toate mişcările ...
Read More →



























