Exerciţiu de frumos în locuri nepotrivite
Data publicarii: 18 Feb 2010, în categoria Reflectii | 16 comentarii »
Staţia metrou L’ENFANT PLAZA din Washington DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
On om cu o vioara a cântat șase piese de Bach timp de 45 de minute. În răstimpul acesta, aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea stație, majoritatea in drum spre serviciu.
După vreo trei minute, un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.
4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat in pălărie fără să se oprească.
6 minute mai târziu:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap ușor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se oprește în fata muzicianului, dar maică-sa îl trage grăbita de hainuţă. Copilul se mai oprește odată să-l privească pe violonist, dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, așa că cei doi se mișcă, el întorcând capul din când în când. Lucrul asta se repeta cu mai mulți copii, dar părinții îi împing de la spate, grăbiți să ajungă la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai șase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat niște bani.
Omul a colectat in total $32.
După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioara estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sala de concerte din Boston. Valoarea medie a biletelor – $100.
Povestea este adevărată. Concertul din stația de metrou a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepției, gustului şi priorităţilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Într-un loc public, la o ora nepotrivită, suntem în stare sa percepem frumusețea?
*Ne oprim s-o admirăm?
*Putem, oare, sa recunoaștem talentul într-un context neașteptat?
O concluzie posibilă în urma acestui experiment ar fi aceasta:
Daca nu avem câteva momente să-l ascultam pe unul dintre cei mai buni soliști ai lumii cântând cea mai buna muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?
Articolul original aici.
Un astfel de exercitiu te face sa fii mai atent la detalii, sa te uiti in jur si sa cauti frumosul, pentru ca stii ca el este undeva.
Ma intreb cati dintre oamenii care l-au vazut pe Joshua Bell la metrou au citit articolul si cati si-au spus: “Doamne, ce ocazie am ratat”
.-= Grim_Cris´s last blog ..Banii te alimentează cu fericire =-.
Cunosc statia, si intr-adevar este aglomerata. Ai dreptate, prioritatile noastre nu sunt sa fim fericiti,chiar si pentru 5 minute, ci sa facem bani ca sa putem trai…Regula se aplica in toata lumea. Deci experimentul a fost successful!
) Daca ar fi stiut oamenii aceia cat de norocosi erau sa asculte asa o raritate!
S-a facut si la noi un asemenea experiment la metrou, la Piata Victoriei. Rezultatul a fost cam acelasi…
Social comments and analytics for this post…
This post was mentioned on Twitter by Bungust: suntem capabili sa vedem frumosul acolo unde-l ignoram zi de zi? http://bungust.com/reflectii/exercitiu-de-frumos-n-locuri-nepotrivite/...
Rezultatul experimentului facut in statia Piata Victoriei de ziaristii de la Romania Libera au fost spectaculoase .
.-= romania inedit´s last blog ..Pisici amuzante 8 =-.
eu l-am ascultat la Festivalul George Enescu, in septembrie anul trecut. Genial :X
Tot ceva în genul ăsta era o vorbă de mai demult: Aminteşte-ţi să te opreşti să miroşi trandafirii. În goana asta prin secolul vitezei, de multe ori uităm că o bucată de frumuseţe o poţi găsi şi la colţ de stradă sau într-o staţie aglomerată de metrou, nu doar în restaurante sofisticate sau hoteluri de lux.
.-= Deme´s last blog ..Deme, pensionara =-.
Interesant studiul. Cand te duci la un asemenea spectacol te pregatesti psihic pentru ceea ce va urma dar poate ca in ziua in care el canta la metrou erau oameni in jurul lor care erau preocupati de problemele lor cotidiene si nu au dat atentie acestui aspect.
.-= Mony´s last blog ..Joburi europene de vis! =-.
oau… chiar ca nu avem timp sa apreciem frumosul… interesanta initziativa, dar ciudat modul prin care oamenii treceau pe langa violonist. se poate oare sa nu-l fi cunoscut? eu sincer nu am auzit de el (nu am nicio tangenta cu muzica clasica si cu interpretii acestui gen muzical)
.-= Trandafir92´s last undefined ..Response cached until Sun 21 @ 10:59 GMT (Refreshes in 21.57 Hours) =-.
lumea e disperata sa faca bani, asa se sacrifica placerea personala, iar cand un om e prins cu multe datorii in mod sigur nu o sa mai aiba ochi sa vada si urechi sa auda nimic
Pariu ca daca era Inna sau Salam, opreau jumatate din calatori?!
Da, impresionant este ca totusi copiii au intuit valoarea si au recunoscut frumosul. Noi o mai recunostem doar daca platim scump biletele…
Probabil asa ajungem sa platim scump pentru a recunoaste, intr-un final, ceea ce e cu adevarat valoros in viata noastra.
Cred ca daca nu e pus un semn mare, parafat de specialisti si critici, pe care sa scrie mare AICI E ARTA, foarte, extrem de putini sunt cei care au deschiderea s-o observe si s-o guste. Urmam prea sfinteste trenduri si recenzii si judecam totul in tipare.
.-= ivory´s last blog ..dafina (23) – îmbujorări =-.
Am ramas blocat dupa ce am citit articolul asta.E foarte trist si totusi scoate la lumina realitatea vie in care ne scaldam in fiecare zi
Am ramas blocat dupa ce am citit articolul asta.E trist si totusi este realitatea vie in care ne scaldam in fiecare zi
Cum e posibil asa ceva… In cateva sencunde minte mi s-a umplut de zeci de intrebari. Oare lumea nu stie sa aprecieze muzica buna? Oare aparentele conteaza atat de mult?
Vara trecuta eram in Ploiesti, ne plimbam… La poalele unei statui un tanar canta la chitara atat de frumos. Nu era cersetor, doar iubea muzica si a gasit un loc placut in care sa cante. Era un pustan de 17 ani, usor trist, prins in propria lui lume. Ne’am oprit si l-am ascultat. Nu canta excelent, cu toate astea am recunoscut melodia celor de la Cranberries – Ode To My Family.
El si-a cerut scuze dupa ce a terminat pentru ca interpretarea nu a fost din cele mai reusite… Am vorbit minute in sir dupa… Economisise bani pentru chitara aia, invatase singur sa cante la chitara, noi ne-am oprit sa-l ascultam si am fost incantati. Si totusi si-a cerut scuze… Dureros pentru ca chiar nu avea de ce!