Batranii ingeri

Bătrânii îngeri…
Iar mi-au arat grădina
Cu plugul greu pe umeri
Ei semănau lumina
Din mine.
*
Prea multe răni
Le ustura obrazul
Dar nu plângeau,
Ci-şi aşteptau răgazul
Cuminţi.

Cotoarele de aripi
Se mai mişcau a zboruri
Pierdutele visări…
Şi veşnicele doruri
De cer umpleau
Pământul.
Şi-n ochii lor de flăcări
Mai aspru-i chinuia
Nu rănile, nici truda
Ci cântul
Şi cuvântul
Ne-îngeresc
Din ei.
*
Eu îi priveam.
Şi dintr-o dată
Mai îngeresc ca niciodată
Mi se făcuse dor de Paradis
Dar nu ştiam aievea
De e vreun gând nemernic
Ori e vreun vis aiurea
Mai fericit ca mine
Sau poate chiar
Mai trist.
*
Prea omenesc eram
Cu visuri prea-ndrăzneţe.

Pleoapele răzleţe
Mi le-a deschis cu mâna
Un înger blând
Cu hainele curate
Şi albe
Ca lumina.
M-a dus în câmp
Şi pe ogorul reavăn
Nu era nici un înger
Să-mi semene grădina.
*
Mi-am înţeles visarea…
Şi gândul din neştire
Prea om sunt lângă îngeri
Şi-n suflet port cu mine
Prea multă omenire.
*
Aş mai putea acuma
Să strig, să scriu, să cânt
Să rup din mine patimi
La gură de mormânt
Dar mai rămân în lume…
Să-mi mai visez grădina
Ce-i tainic semănată
De-arhangheli
Cu lumina!
*
Adio îngeri tineri
Cu creştetul prea sfânt
În taină, printre vise
Cu ochii-ntinşi spre ceruri
Eu mă opresc acasă
Eu îmi rămân…
Pământ.

(Poem publicat in revista C.s., 2006. Reproducerea textului integral sau partial se face doar cu acordul scris al autorului).

Taguri: poezie