Am omorât un înger… odată
Data publicarii: 10 Ian 2009, în categoria Pasi pe fruntea versului | 29 comentarii »
Am omorât un înger
odată…,
i-am sfâşiat veşmântul
de lacrimi şi suspine
cu mâna mea pătată
de sânge şi de crime.
Şi ce păcat… săracul…
căci gura lui
de-o viaţă,
şoptindu-mi la ureche
mă-nsenina cu bine.
Acum e dus…
şi-mi pare rău
că nu mai are cine
să-mi fie… îngeresc
măcar o clipă…
Şi iar păcat…
căci el era iubire:
eu – micul om din el,
El – liniştea din mine.
Am omorât odată
un înger
şi i-am furat din sânu-i
grămada de minuni
ce mi le-a pus în cale
în drumul meu la vale
din naştere spre moarte…
Dar n-am putut-o duce
cu mine…
era prea grea
şi trupul meu prea singur
ca s-o mai poată ţine.
Şi-mi pare rău acum
c-am stins din el
seninul cer,
căci nu mai are cine
să-mai păşească-agale
şi uneori… timid
pe lângă mine.
***
E minunat când lumea-i
făcută din lumină!
El… îmi ducea minunea
eu… mă duceam pe mine.
Ce poate fi mai minunat decat sa citesti in prag de noapte o asemenea poezie?E fantastica! Cel putin ultimele versuri mi-au ajuns la inima.
fantastica! nu stiu ce te-a facut sa crezi o astfel de minune, dar placerea e de partea mea caci am citit-o!
minunat! absolut superb! ma bucur ca exista oamnei cu atat de multa sensibilaitate… e superba BRAVO!
o zi insorita iti doresc!
Absolut superba poezia! Lumea e plina de ingeri
E drăguţă, mi-a plăcut şi mie. În câteva locuri parcă n-a căzut măsura perfect. Aşteptăm mai multe!
Un poem absolut superb. Te felicit.
O seara minunata iti doresc
Va multumesc tuturor pentru aprecieri. Ma simt onorat de comentariile voastre.
Salutare
Daca tot ai domeniu propriu, de ce nu ti-ai facut si mail??? Uite un fan ca mine
vroia sa iti zica ceva de dulce in post. Mai bine zis vroia sa isi ceara scuze pentru ca poate a sarit calul cu un comentriu anterior 
, dar prea se potrivea si nu m-am putut abtine
@ Nicu, ce comentariu? Hm. Hai ca ma fac ca nu stiu. Poti sa-mi scrii, linistit, pe adresa de mail originala, cea care apare in comentarii. Ma bucur ca revii sa citesti.
e superba poezia…chiar imi place la nebunie
“Şi-mi pare rău acum
c-am stins din el
seninul cer,
căci nu mai are cine
să-mai păşească-agale
şi uneori… timid
pe lângă mine.”
e foarte rau sa fii singur…eu cred ca as rezista 3-4 zile…dar as innebuni apoi…vreau sa vorbesc,sa exprim ce gandesc,ce simt,vreau sa rad,sa plang,sa zambesc…sa fac tot…de aceea pastrez o majoritate de oameni in inima mea…ca stiu ca macar 1 din ei o sa imi fie alaturi
E foarte rau sa iti omori ingerul…un motiv ar fi ca nu iti mai pazeste nimeni spatele, ti-ai pierdut intermediarul cu Domnul , dar si noptile in care nu poti sa dormi si te gandesti la multe lucruri…ingerul e consilierul tau si incearca sa te linisteasca..dar acum ca e mort…nopti nedormite si nervi intinsi la maxim
Oricum…mie imi place foarte mult poezia…poti sa imi zici de unde o ai?:)
@ Buddhalova, mersi de apreciere. Ea a mea. A fost publicata in mai multe reviste, deci e cu copyright. In legatura cu ingerul, asa este, daca ti-l pierzi rupi legatura cu Dumnezeu, se creaza un vid comunional si ramai singur. La mine a fost un moment de inspiratie, nu o stare. Un sentiment de alunecare pe drumul pierzaniei ideilor. E mult mai complicata trairea, dar am asternut-o totusi in versuri.
Superb…:X Dar de ce l-ai omorat?
@ alyx, e metafora. De fapt nu l-am omorat, l-am strans putin de mana ca sa-mi redea aripile de odinioara. Ingerul e… copilul din noi.
Este scrisa de tine?
poezia…
@ melissa, da.
Trebuie sa ai grija de copilul din tine…pot spune ca pentru mine e cel mai pretios lucru…sa fi copil la orice varsta!
atunci sunt profund impresionata. WoW!
Bravo Liviut,
Poezia e minunata. Pacat ca ne lasam coplesiti de deprimare si ucidem ultimele licariri de curiozitate din noi. Pana la urma setea de cunostere si curiozitatea sunt ingerul care ne adapa inima si ne face sa dam rost vietii.
Foarte frumoasa poezia; nu stiu cate ai dar ai talent si aimerita macar un volum.
Incantator un barbat care nu uita copilul din el, incantator un barbat care isi recunoaste, macar din cand in cand, slabiciunile (asta il face mai puternic), incantatoare versurile. Felicitari!
@ Dana, multumesc mult. Uneori, da, slabiciunile ne fac mai puternici, deopotriva pe barbati si pe femei.
frumos!
doar un amanunt, daca nu te superi: semnele de punctuatie, pe alocuri, nu sunt adecvate. Dar nu conteaza, iarta-ma ca sunt asa pretentioasa, te asigur ca asa sunt si cu mine.
@ mara, semnele eu le-am ales. Sunt care nu trebuiau puse, dar a fost optiunea mea.
sigur…tot ceea ce facem este optiunea noastra…
sau: sigur…tot ceea ce facem este optiuna noastra.
Varianta a doua este cum as scrie eu… inteleg si folosesc punctele de suspensie dar incerc sa nu abuzez de ele pentru ca am senzatia ca dintr-un text convingator fac unul mai putin convingator. Pe de alta parte, uneori, poezia e o stare si nu vrea sa convinga pe nimeni, de nimic. Daca ar fi asa, le-am tine pentru noi, nu le-am da altora sa citeasca…cred.
@ mara, 1,2,3,4,5 semne de “…”. Ai dreptate. Nici eu nu le prea inghit, dar poezia a fost scrisa cu mult timp in urma.
Imi plac versurile tale. Imi par “reale” si in acelasi timp ma fac sa visez… Mai mult decat atat, ma ajuta sa-mi pastrez speranta ca mai exista oameni care “simt”.
Nu sunt o persoana care viziteaza blog-uri, pentru ca, cele pe care le-am vizitat (de cele mai multe ori din greseala) mi-au lasat un gust amar din cauza prostiei ce se ragasea in ele.
Sincer, nu imi amintesc cum ajunsei pe blog-ul tau, dar nici nu conteaza asta, ceea ce conteaza este ca imi place ceea ce scri si modul in care te exprimi cand iti susti ideile. Ma bucur cand gasesc pe net ceva care merita citit.
Merci! scrierile tale ma facura sa zambesc, sa gandesc, sa-mi aduc aminte si… sa sper ca prostia nu va invinge
@ madi, un mutumesc mare pentru toata aprecierea. Sper sa mai revii si sa mai citesti, daca iti place.
Prostia nu va invinge niciodata. Sunt sigur de asta.
sublim….felicitari ;”)