Ganduri si emotii tarzii despre #timisoaranoastra
Data publicarii: 2 Aug 2011, în categoria Uncategorized | 31 comentarii »
Se spune că atunci când te duci într-un loc, când îl vezi şi-i furi din nări respiraţia, laşi, pe pământul pe care-l calci, o parte din suflet: ca amintire şi ca motiv de o eventuală re-întoarcere pentru a-ţi recupera bucata de suflet rătăcită şi pentru a o reintegra cu toate amintirile ei înapoi în suflet.
Am petrecut un weekend intens la Timişoara. Am descoperit şi redescoperit oameni şi clădiri, bulevarde şi pieţe, catedrale şi parcuri, monumente şi arhitecturi, poduri şi istorii într-o singură zi câte n-am descoperit tot anul. Şi-a fost frumos. A fost atât de fain, că, inexplicabil, timpul a făcut un corso derutant în vieţile noastre de vineri seara până duminică, la prânz. Un corso timişorean, presărat cu oameni extraordinari şi îmbibat de bunăvoinţă şi zâmbet.
Omul care nu lasă în urma lui o poveste e precum copacul fără umbră, ca izvorul fără apă, ca muntele fără vârfuri cu păsări şi vânt. Povestea mea din #timişoaranoastră ar trebui să fie scurtă, ar trebui să redea un traseu început în faţa Catedralei Ortodoxe, cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, cu facerea de cunoştinţă cu Dan Cărămidariu, omul care cunoaşte probabil toate istoriile de arhitecturi şi picanteriile de moravuri din fosta şi noua Timişoara.
Poate ar trebui să povestesc că am făcut cunoştinţă cu renumitele clădiri de influenţă barocă (germanică, austriacă, maghiară), de Crucea Frântă din faţa Catedralei, simbol al celor goniţi de gloanţele lui `89 în lumea celor care nu răsuflă, de Piaţa Operei, locul în care Revoluţia a aprins prima flacără cu sânge, de Piaţa Unirii, de Piaţa Traian, de Podul peste Bega, de istoriile inundabile ale Timişoarei, de mulţimea de parcuri care răzbat printre vechile clădiri şi de verdeaţa unei zile în care ploaia ne-a binecuvântat startul.
Sau poate ar trebui să vorbesc despre tramvaiul din 1872, cu care am făcut un scurt traseu, despre vatmanul plin de haz care l-a mânuit, despre voia bună de la Fabrica de Bere Timişoreana, despre Cartierul Iosefin, cu clădirile lui îmbinate într-o peisagistică furătoarede obiective foto, despre locul “La Maria”, de unde, din faţa Fecioarei, a pornit 15-22-ul decembrist? Sau că în 1760 a fost primul oraș din imperiu cu străzile iluminate cu lămpi, că în 1771 aici a apărut primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”, că în 1881 Timişoara a avut prima rețea de telefonie din ţară, că în 1884 a fost primul oraș din Europa (continentală) cu străzile iluminate electric cu 731 de lămpi, că în 1899 aici a circulat primul tramvai electric din România?
Aş vorbi mai mult despre oameni, despre ochii celor cu care m-am privit, cu care m-am zâmbit, m-am co-municat sufleteşte şi cărora le-am furat din voia bună şi din cantitatea de zâmbet per metru preumblat.
Eu sunt un sfios şi un laş când ştiu că ar trebui să-i ofer celui de lângă mine prilej de poveste, de schimb de idei, de co-municare. Şi asta se întâmplă atunci când ştiu şi sunt convins că cel de lângă mine are mult mai multe lucruri de spus decât aş avea eu, decât aş putea eu spune, exprima, colora. De multe ori ridic bariera doar pe spartul nunţii, în cămară, când cunoaşterea reciprocă depăşeşte minimul de trac.
La #timişoaranoastră l-am depăşit, dar, din păcate, pe spartul nunţii. De aceea, n-aş vrea să declar pe blog că am re-cunoscut o Nebuloasă care a fost atât de dedicată eventului, încât ar fi făcut orice ca oamenii din jurul ei să se simtă bine. Ţi-am văzut chipul – emana suflet.
Şi nici de o Cristină care, în ciuda oboselii, pansa în stânga şi-n dreapta cu zâmbet şi rezolva problema oricui. Ar fi fost în stare să oprească ploaia, ca să ne bucurăm de Timişoara pe senin.
Nu vreau nici de Raul să spun că a fost trup şi suflet în organizare, omul cu idei împăcătoare, băutor de Trabucuri.com. Nici de Ruxa, pe care mi-am imaginat-o puţin arogantă, sarcastică şi ţâfnoasă, dar am descoperit-o faină, relaxată, binevoitoare, profesionistă în ceea ce face (mulţumesc încă o dată de papanaşi).
Poate n-ar mai trebui să spun de Alina şi Răzvan că-mi sunt atât de dragi, încât, de fiecare dată când ne întâlnim şi ne salutăm, mi se pare că-i strâng în braţe prea tare şi c-ar putea să-i doară. Mă, iertaţi-mă că vă rănesc omoplaţii! Nici de Orădeanul şi de Lilisor n-ar trebui să spun că sunt atât de simpatici, sau de Andreea Burlacu – care mi se părea inabordabilă, dar care e de-o fineţe transmisibilă – şi Andrei Cismaru, acest brăileano-bucureştean de treabă foc, sau de Cristi Sitov şi Ale Palconi, doi oameni de la care înveţi să fii minunat.
Oare n-ar trebui să zic de Ovi Sirb că e un plin de energie şi-un zâmbet continuu? Sau de Cătălin Petru, un om la care bunul simţ e invadat de-o energie care nu costă nimic? Sau de Dan Pătraşcu, omul cu o căruţă mare de studii în spate, mereu surâzător şi pretabil la un schimb de vorbe? Sau de Gaben şi Ramona, maramureşenii responsabili cu râsul şi voia bună, mcfani (Gabi, citeşte Mac, acum îmi pare rău că nu le-am dat să mimeze un Mac) până-ntr-ale pixelilor?
De un Adi Dragoş inteligent, aşezat, calculat şi cu o mare căruţă de bun simţ pe care o trage după el? De o Andreea Milici, project manager la skytrip.ro, cu care m-am conversat o bună bucată de traseu timişorean, cu care am dezbătut problema împărtăşirii Mitropolitului Nicolae Corneanu la Biserica Greco-Catolică, în 2008, şi de la care am învăţat şi o gaşcă importantă de travel-chestiuni?
De Tomata cu Scufiţă nu mai spun că m-am bucurat mult să o cunosc: ar putea face carieră în distribuţia de zâmbet şi de bunăvoinţă. Iar Cezar e un om respectabil, aşezat, echilibrat.
Cam cu atâţia oameni am reuşit să co-munic stări şi gânduri, impresii şi idei, chipuri şi sentiment. Nu că n-aş fi vrut să-i descopăr pe toţi şi să (nu) scriu despre fiecare, însă weekendul a fost la mila organelor ticăitoare ale lui fugit rememorabile tempus. Am putut descoperi, însă, un oraş superb, cu arhitecturi memorabile şi cu peste 18.000 de clădiri care necesită renovare. Când toate acestea vor fi precum Bastionul timişorean, când se vor fi terminat plângerile lui nu sunt bani şi când Timişoara va deveni capitală (multi)culturală europeană, aş vrea să-mi umflu plămânii de mândrie c-am văzut, în 2011, Barcelona noastră bănăţeană.
Fotografii aici, aici şi aici.
#TimisoaraNoastra e un proiect prezentat de Bere Timisoreana si sustinut de Hotel Timisoara. Parteneri: Mareea, Lucas Super Sandwich, Skoda Timsoara si Pizzeria Rustica. Ghidul nostru a fost Dan Caramidariu, iar voia buna de seara a venit de la Trabucuri.com.
)
[...] pentru că mie îmi pare că fiecare trebuie să-şi descopere propria Timişoară, după chipul, gustul şi asemănarea [...]
Este un oras superb, intr-o Romanie oropsita.
Mi-ar fi placut si mie sa revad Timisoara, din pacate distanta care ne desparte este prea mare
Oricum, prin pozele pe care le-am vazut … am retrait amintiri
Multumesc frumos, sunt prea mari cuvintele pt mine!
[...] Adeline, Andrei, Adi Dragos, Makavelis, Andreea Burlacu, Alina Constantinescu, Dan, Ozeneu, BunGust, Oana Kovacs, Cosmin Chera, Ovi Sirb si TomatacuScufita. Mai sunt multi care au scris sau vor [...]
Eu m-am nascut in Timisoara si, cu toate ca imi place foarte mult orasul, nu l-am descoperit cu adevarat de abia acum un an cand mi-am cumparat o bicicleta. Din masina cu siguranta nu am observat multe locuri interesate si dupa doar o saptamana de plimbari am descoperit o gramada de cladiri care m-au impresionat, uzine si fabrici parasite care isi au istoria lor si multe altele.
Ai fost poate prea generos in caracterizarea mea, dar in ceea ce priveste a doua parte a asertiunii tale, raspund afirmativ: sunt mereu gata pentru un pahar de vorba. Ma bucur ca te’am cunoscut in sfarsit ca de anul trecut de cand mi-a zis Makavelis de tine tot asteptam.
Frumoasa initiativa! Mi-ar fi placut si mie sa vad Timisoara cu voi
[...] mai frumos lucru este că am și cunoscut oameni noi. Bunăoară pe Liviu, despre care îmi vorbise Makavelis deja anul trecut. Ei bine, inițial nu știam cine este și cum [...]
Cred ca au trecut ceva ani de cand nu am mai fost on Timisoara…am atatea regrete ca nu mai am timp sa …vad …sa ma plimb parca am devenit robotei….muncim dormim si invers….:(
Om bun și fain ce ești! Tare mă bucur că ne-am revăzut și la fel de tare îmi pare rău că ne vedem prea rar. Vă pup (și pe tine și pe Gina).
felicitari, e cel mai frumos articol despre #timisoaranoastra din seria asta! ai ridicat stacheta cam sus…
Despre Timisoara doar la superlativ.
Stacheta sta bine acolo unde a pus-o Liviu
@gaben.ro, tu ai ridicat-o si mai sus!
@CristinaTM, si mie imi pare rau ca ne vedem atat de rar.
Multumim pentru tot.
[...] Liviu Stanciu | Ganduri si emotii tarzii despre #timisoaranoastra [...]
Nu am fost niciodata in aceasta zona, desi ma apropii de 30 de ani. Sper sa mi se iveasca cat de curand ocazia. Am auzit destul de multe lucruri bune si frumoase despre Timisoara.
Oau! Ce articol! Timisoara e atat de departe de mine… Am trecut de vreo 2 ori prin Timisoara, dar din pacate am vizitat-o doar fugitiv. data viitoare cand ajung o sa-mi fac timp sa admir Timisoara.
Un oras placut si primitor, cu oameni ce te fac sa te simti bine in orice clipa.
[...] http://mariusrusu.ro/bine-v-am-gasit-in-timisoara-noastra/ http://bungust.com/ganduri-apriori-post/ganduri-si-emotii-tarzii-despre-timisoaranoastra/ http://richietm.blogspot.com/2011/08/timisoara-tuturor.html?spref=tw [...]
Din cum ai descris oamenii intalniti in Timisoara, se pare ca sunt noua generatie, care bate mai mult spre emisfera vestica decat cea estica. Ma bucur enorm sa stiu ca mai sunt si tineri optimisti, ingaduitori, zambareti, de gasca, prietenosi, sinceri, si binevoitori de a schimba ideologia “fata gri” a romanului…Foarte bine, amu faceti cumva si intruniti-va si prin alte locuri! va pica bine la toti “iesirile” astea. La mai mare!
@Sanda, da, sunt noua generatie, cu deschideri si idei noi. E un proiect initiat deceva vreme de bloggeri – se numeste #prin(orasul)meu si are ca scop redescoperirea oraselor tarii.
Spre rusinea mea, nu am fost pina acum in Timisoara si implinesc anul asta varsta de 42 de ani, sofer de meserie am trecut pe aproape dar niciodata prin Timisoara. Citind articolul de mai sus, dorinta mea de a vizita Timisoara a crescut si mai mult in mine, si cum sunt in concediu cred ca am sa ma pregatesc de o plimbare.
Timisoara…. am facut armata acolo acum ceva timp… O gramada de amintiri placute. Frumos oras
Asteptam “informatii” si despre alte orase
Aveti ce vizita in Timisoara. Un oras cum putine sunt
este un oras foarte frumos, lume civilizata, destul de curat….imi place foarte mult
Într-adevăr, Timişoara este unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, un centru istoric de toata splendoarea.
O singură dată am avut ocazia de a vizita orasul şi am rămas cu amintiri foarte plăcute de acolo.
Este un oras foarte frumos, am fost de 2 ori si am ramas placut impresionat .
Fiind o admiratoare de arta, m-a surprins placut multitudinea de galerii de arta si expozitii pe care le-am vizitat. M-a impresionat in mod special Muzeul de Arta Veche Religioasa de la Catedrala Metropolitana.
Multi bloggeri romani ar vrea sa stie daca ai avea curajul sa raspunzi la cateva provocari simple si de bun simt. Daca esti interesat/a sa participi la acest joc intre bloggeri intra <a href=”http://www.simpler.ro/concurs“>aici.</a>
Timisoara este intr-adevar un oras foarte frumos. Pacat ca se inmultesc in unele zone din centru casele care nu au nici o legatura cu bunul gust.