Cât ne costa referendumul – moftul lui Băsescu

Data publicarii: 30 Oct 2009, în categoria Ganduri apriori-post | 21 comentarii »

Dintr-un comunicat parvenit de la Guvernul României, aflu azi dimineaţă, stupefiat şi şocat deopotrivă, că referendumul pe care îl impune Băsescu, desigur ca un moft al unui politician răsfăţat, dar care şi-a pierdut jucăriile, costă România 61 de miliarde de lei vechi sau 6.107.000 lei noi.

Ce să înţelegem, noi românii privaţi de puţinul respect pe care l-am primit de la o guvernare retardă din treaba asta? Că nu exista salarii pentru bugetari, dar există bani pentru un referendumul-moft al unui preşedinte la care-i tremură dantura că va ajunge în turul 2?

L-am respectat foarte mult pe Băsescu, l-am votat în 2004, ne-am pus nădejdea că va face ţara asta să se învârtească mai des în jurul soarelui ca să mai dăm şi noi de ape calde. L-am stimat când am văzut că a înfiinţat DNA, PNA şi alte entităţi menite să lovească în inima corupţiei, până când totul s-a dovedit a fi un balon de săpun şi o armă perfectă pentru contestatarii lui.

L-am stimat pe Băsescu când am intrat în Uniunea Europeană, acordându-i meritele de a fi preşedintele sub care s-a întâmplat minunea de a da mâna cu civilizaţia. Eram sigur că în câţiva ani, România va fi împânzită de şosele noi, de autostrăzi kilometrice, toate făcute cu bani europeni. În 2009, însă, am aflat că n-am luat de la Europa decât 1% din cât trebuia să luăm şi că un kilometru de autostradă a costat peste 20 de milioane de euro. Şi n-avem decât 4 kilometri construiţi în atâta amar de vreme.

L-am stimat pe Băsescu acum 5 ani, pentru că intelectualitatea românească l-a văzut ca un principe mântuitor de educaţie, ca pe un prinţ regăsit care va face sistemul de învăţământ să meargă mai bine, să dea rezultate mai satisfăcătoare, să se rupă de metehnele comuniste şi să se îndrepte spre obiectivitate. Anul acesta am aflat că şcoala românească e pe ultimele locuri în lume, nu doar în Europa. N-a făcut niciun progres, mai grav, a regresat continuu sub un regim axat pe certuri şi miniştri miss bikini Mangalia.

L-am stimat pe Băsescu pentru că era un om dezinhibat, pentru că se comporta cu ţăranii la fel cum făcea cu cei de la oraş, pentru că a înţeles necazurile unui popor ţinut cu capul sub apă în 50 de ani de comunism şi încă 20 de post-comunism. Anul acesta am observat că s-a transformat (sau aşa era de la început?) într-un demagog ale cărui scenarii sinistre sunt produsele imaginaţiei unui Ceauşescu reloaded, neîmpuşcat în 89, dar criogenat pentru generaţiile viitorului.

L-am mai stimat pe Băsescu pentru că a fost singurul politician din campania 2004 al cărui discurs nu s-a bazat pe promisiuni exacerbate şi nici pe atacuri dure la adresa detractorilor. Atitudinea lui populistă m-a făcut să cred ca, în sfârşit, vom avea la Cotroceni un populist, nu un oligarh.

L-am stimat pe Băsescu că era foc şi pară pe mogulii de Bucureşti, care şi-au tras averi inimaginabile imediat după 89, au pus mâna pe presa locală, şi-au făcut televiziuni menite să susţină anumite partide şi să tragă cu noroi după altele şi să-şi construiască imperii financiare spălate în echipe insalubre de fotbal.

Acum, după 5 ani, nu-l mai stimez pe Băsescu, dar nici nu trag nădejde că există vreun politician mai breaz. Demagogia lui m-a convins că nu există discurs politic realist şi nici promisiune care să nu se axeze pe-o mare minciună.

Realitatea TV cere respect pentru românii care duc ţara în spate şi tac. Eu nu mai vreau nici măcar respectul lor. Aş vrea doar să tacă. Să nu facă nimic. Doar să tacă. Pentru ţara care le-a pus cururile în jeepuri cu scaune încălzite şi şampanie în portieră.

Dacă preşedintele ţării vrea să cheltuiască 61 de miliarde de lei pentru un moft de copil, acum când ţara e cu amândouă picioarele în groapă, atunci bugetarii pentru care nu mai sunt salarii au dezlegare la funie şi săpun. Unii au început să facă, trişti, paşi repezi către dezamăgirea TOTALĂ. Să nu-i aşteptaţi la vot. Sunt în pădurea lui Rebreanu.

Noi nu mai vrem respect. Noi nu mai vrem nimic. Noapte buna, Romania.

Adaugă
  • Twitter
  • Facebook
  • Print
  • PDF
  • Google Bookmarks
  • RSS
  • Adauga la favorite
  • LinkedIn
  • Tumblr

Te-ar mai putea interesa:


Două rugăminţi: respectă bunul simţ în ceea ce scrii şi încearcă să dai dovadă de maturitate în argumentele cu care mă vei critica sau aprecia. Şi încă ceva: dacă ai de gând să comentezi cu nume SEO de tip "joculete copii" sau "centrale termice", mai bine treci mai departe. Mai sunt, în România, încă 59.999 de bloguri. Mulţumesc pentru înţelegere.

21 Comentarii la articolul “Cât ne costa referendumul – moftul lui Băsescu”

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by Andrei Dobra, Liviu S.. Liviu S. said: cat ne costa referendumul http://bit.ly/4vLDcA pls retweet [...]

  2. uberVU - social comments says:

    Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by Liviu S.: cat ne costa referendumul http://bit.ly/4vLDcA pls retweet…

  3. Marius says:

    Eh lasa, noi sa fim calmi. Nu are rost sa ne enervam de acum. Mai are cam 5 ani de condus tara si nu poate sa fie decat din ce in ce mai rau cu el.[pe ideea "Prosti dar multi"] Ce rost are sa ne consumam nervii de acum?

  4. Zorin says:

    mai mult decat ne costa parlamentul?

  5. Bogdan says:

    Sterge-te de spume pe la botic si gandeste mai mult cu capsorul tau decat cu cel al lui Voiculescu si Vantu. Dupa parerea mea ar trebui sa faci un calcul simplu si sa vezi in cat timp ai recupera aceasta “investitie” avand jumatate din parlamentari, secretare, functionari la birourile parlamentare, sume forfetare, diurne, salarii… etc… Crezi ca poti face asta?

  6. Liviu says:

    @ Bogdan, daca am de-a face cu un fanatic pro Basescu, nici nu-mi obosesc capsorul sa-ti raspund. Daca esti om citav, iti spun ca acest referendum nu va rezolva nimic, iar cheltuielile parlamentare nu se vor micsora daca vom scapa de 171 de parlamentari. Bugetul pentru aceste cheltuieli va fi la fel, doar ca nu se vor mai lafai in lux 471 de parlamentari, ci doar 300 cu salariile umflate din banii celor 171 care or sa cada.

    Desigur ca argumentul tau e un mare fas, iar Basescu va da socoteala ca isi face campanie electorala pe banii referendumului, adica pe bani guvernamentali.

    Sterge-te pe la botic in caz ca faci spume…

  7. Bogdan says:

    Eu n-am zis ca fac spume, tu da. Din pacate de fiecare data cand apare cineva cu o initiativa pozitiva in tara asta, apar si cioflingarii guralivi care incep sa puna intrebari insidioase de genul: “De ce acum?”, “De ce sa-l faca Basescu”, “Cum poate Basescu sa faca ceva bun cand el de fapt e manjit?”, “De ce sa votam, ca sa-i aducem beneficii unuia sau altuia”…. etc. Aici am zis Basescu doar pentru exemplu.

    Dupa cum spuneam astea sunt fumigene menite sa deturneze atentia de la targetul nostru: “O Viata Mai Buna!”. Algoritmii Europeni spun ca o tara e normal sa aiba 13-15 parlamentari la milionul de locuitori, noi avem vreo 22. Asadar, inainte sa pui botu la Voiculescu si Vantu intreaba-te un lucru simplu: “Mie cum mi-ar fi mai bine, cu un parlament mare sau mai mic?”… iar daca raspunsul e al doilea atunci hai sa vedem cum facem!
    Convocarea unui Referendul este una dintre parghiile cu care poate sa actioneze un Presedinte, si a facut-o, bine…
    Iti mai spun atat… si te las in botanismele tale… Daca Basescu voia sa fie dictator primul lucru pe care il facea era sa rada de pe fata pamantului Antenele si Realitatea si in al doilea rand, daca voia sa aiba un avantaj din Referendum il punea in turul II (desi pentru mine e irelevant ce politician are avantaje, pentru mine conteaza, asa cum spuneam, “sa traiesc (mai) bine!”)

  8. Liviu says:

    @ Bogdan, da… tu nu faci spume, da. Asa e. Se pare ca tu esti dintre aia ce “traiesc bine” calcandu-si pe limba cand iese Basescu la Pro Tv.

    Sa-ti spun eu un algoritm? Basescu isi face campanie electorala pe banii referendumului. Asta ma doare mai tare decat orice. Si se da de mama focului ca nu sunt bani pentru salariile bugetarilor. O, da.

    “Convocarea unui Referendul este una dintre parghiile cu care poate sa actioneze un Presedinte, si a facut-o, bine…” – pai de ce n-a actionat in astia 5 ani sau macar anul trecut inainte de alegerile parlamentare. De ce? Pentru ca acum a gasit strategia cea mai buna: tara e saracita de o guvernare proasta, iar oamenii scarbiti de tot ce inseamna politica. Asta inseamna demagogie si fals populism. Primele doua caracteristici ale presedintelui in curs.

  9. __Vali says:

    “iti spun ca acest referendum nu va rezolva nimic” … probabil. Dar cel al “coalitie 322″ ce a rezolvat ?
    Si nu reusesc sa gasesc postul tau in care erai scandalizat de suma mult mai mare cheltuita atunci !
    “«Referendumul “coalitiei 322″ – 18 mil. euro
    Referendumul pentru un parlament unicameral – 1,3 mil. euro”
    http://alexandrumitache.wordpress.com/2009/10/29/elena-udrea-referendumul/
     
     

  10. Liviu says:

    @ Vali, n-am scris despre coalitia 322. Atunci nici nu cred ca aveam blogul acesta. O fi costat si ala mult, dar macar nu era criza ca acum si tara avea crestere economica, nu regres, nu forfetar, nu someri cati are acum.

  11. __Vali says:

    Si apropo de referendumul “coalitiei 322″:
    Ce fel de parlament e acela a carui 3 sferturi din componenta e infirmata de 3 sferturi din votanti ?!

  12. Cand avem un Guvern in aer... says:

    …ne mai punem problema unui parlament unicameral. ce reducere este aia de 71 de parlamentari (de la 471 la 300) pentru bugetul Romaniei? si daca raman 300 si isi maresc salariile (CEEA CE CU SIGURANTA VOR FACE) cand scapa sub tacere CRIZA, ce calcule economice de reducere de cheltuieli tot visati, voi, aia cu portocaliul pe limba?  un om care traiaste in Romania prin munca cinstita si fara sa faca politica nu pune botul la toate rahaturile astea. problema nu este doar referendumul lui Basescu. problema este ca deja ne-am saturat de magariile lui, de sfirarea in fata poporului, de clanul sau de ministri nesimtiti care incalca legile si se joaca cu ele pe degete. si ma refer aici la fufele lui blonde si brunete. mai jalnic nici ca se putea. m-am saturat sa vad politicieni populisti sau cum se mai numeste atitudinea lor! Vreau sa vad intelectuali, vreau sa vad oameni care mai stiu ce este bunul simt, care nu se terfelesc pe la televizor si injura, acuza si arata cu degetul. care stiu ce inseamna economie si politica externa. nu mai vreau sa vad aceiasi oameni facand politica de scandal si atat…tara se conduce singura cu toata povare ce Guvernul si Parlamentul i-o pune in spate. nu mai e vb. de PDL, PNL sau PSD. Este vb. de competenta. cum naiba reuseste basescu de fiecare data sa produca coincidente in momentele oportune? l-am votat, dar in acesti 5 ani am avut parte numai de amaraciune si dezamagire. timp de 5 ani nu m-am mai prezentat la vot la niciun fel de  alegeri. dupa 5 ani sunt determinata sa ma duc la vot numai sa stiu ca basescu nu mai are nicio sansa, cu toate ca nu ma regasesc in niciunl dintre candidatii la presedintie, sau daca ma regasesc, nu ma regasesc in partidul ce il are in spate. Domnule Basescu…fa un referendum prin care sa puten sa alegem sa va carati toti din parlament, in frunte cu TINE. daca tot e sa vb despre dreptul romanului de a alege mai putine cheltuieli cauzate de salariile parlamentarilor.
     

  13. Escu says:

    E asul din maneca si faptul ca il foloseste acum il face disperat. la situatii disperate, solutii disperate. nu iau apararea nimanui, iar faptul ca si-a pus fata pe afisele cu referendumul e o chestie de imagine. oricum, e mai bine decat cu celelalte culori. rosu (sa pupam comunistii in cur?) nu e o solutie. Galben? Tot comunisti si acolo… pana la urma fiecare voteaza cum vrea. suntem in criza si tampitii astia ros-galbui ii doare in cur. e campanie..facuta …in stil comunist.

  14. Cand avem un Guvern in aer... says:

    …si tie… BOGDAN CEL PORTOCALIU, iti spun doar atat: Nu trebuie sa-mi spuna Voiculescu sau Vantu ca traiesc rau pentru ca simt asta pe propria piele. Nu mai vb. tu de manipularea presei cand la orice institutie mergi vezi ca totul este intors cu curul in sus din cauza bugetului de ostilitate. Nu imi spune TU mie ca Basescu s-a luptat cu coruptia cand toti coruptii fluiera bine-mersi in libertate. nu imi spune tu mie cati parlamentari trebuie sa aiba Romania…ca sunt multi, ca sunt putini…tot aia sunt. si DA..Basescu nu are atitudine de DICTATOR…dar el este TATA PARVENITILOR POLITICI, care stiu sa dea din gura, din cur si coate… si stiun sa TRAIASCA BINE!
    Ina

  15. Marele Han says:

    cineva de mai sus a intrebat bine: ne costa mai mult decat ne costa 100 si ceva de borfasi in plus?

  16. Ina says:

    politicienii o sa ne coste intotdeauna la fel de mult…fie ca sunt multi, fie ca sunt mai putini cu 71

  17. alphadog says:

    E acelaşi răhăţel ca treaba cu alegerile uninominale. “Că se schimbă treaba dacă parlamentarii nu vor mai fi aleşi pe liste”. S-a schimbat ceva???? NU. Aşa şi cu modificarea structurii Parlamentului. Pute la fel.
    Dar văd că 20 de ani nu-s de ajuns să ne dăm seama cum stă treaba cu democraţia asta. Normal că Băsescu se foloseşte de referendumul ăsta pentru a mai atrage nişte voturi. Normal să apară acum “prospături” despre cazul Hayssam care să-l încurce pe Băsel. Politica se joacă murdar şi nu are nici o legătură cu noi, fraierii.
    De aia politicienii nu trebuie niciodată adulaţi şi aplaudaţi. Înjurătura şi dispreţul sînt mult mai sănătoase. Cururile lor oricum costă prea mult pentru a-i mai şi şterge personal cu dejtu` aşa cum face tînărul Bogdan mai sus.

  18. bine zis moftul, imi doresc foarte mult sa nu mai iasa  si sa nu mai azuim de el si fisa o perioada…

  19. Killeritza says:

    Nici eu nu sunt de acord cu referendumul lui, manjeala pe fata sa atraga voturi naive. O cheltuiala in plus, inutila, in plina criza, cu bugetari care lucreaza pe salarii de nimic. Sunt de parere ca oricine ar urca pe jiltul prezidential, noua nu ne va fi mai bine.

  20. Ioana says:

    ia sa vedem cat ne costa moftul lui Geoana, daca repetam alegerile

  21. Liviu says:

    @ Ioana, mult mai putin, cred.

Lasă un comentariu


Articole asemanatoare

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes