Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie…
Data publicarii: 1 Dec 2008, în categoria Ganduri apriori-post | 8 comentarii »
La multi ani, Romania! Te-am cunoscut in 1981, intr-un spital friguros, fara curent, cu paturile cu cearseafuri murdare si reci si cu asistente inghetate de frig, cu un doctor care m-a plesnit nervos ca sa reactionez instantaneu si cu o mama langa care am simtit caldura vietii de-atunci si pana acum.
La multi ani, Romania! Ti-am marturisit prima dragoste la gradinita, cand am devenit un soim al patriei, si in clasa a III-a, cand m-ai facut pionier pentru viitorul tau. M-ai crescut sa fiu un mare iubitor de tara si sa cant din toate corzile vocale “Trei culori cunosc pe lume” in fiecare dimineata, la raportul pe clasa. Tu m-ai decorat prima data cu snururi galbene si albastre si m-ai facut un minuscul responsabil pentru dezvoltarea ta multilaterala.
La mult ani, Romania! Te-am urat cand ai facut gaura in drapel, dar am realizat pe loc ce semnificatie are. Te-am iubit apoi la TV-ul liber, cand mi-ai aratat oamenii impuscati pe strazi pentru viitorul meu. Asa mi-ai spus atunci, ca ei au murit pentru mine, ca eu sa pot fi liber, sa pot invata liber, sa pot gandi liber. A fost frumos ca te-am iubit, Romanie! Si ce frumos tineam la tine!
La multi ani, Romania! Te-am urat in ’90 si-n ’91, cand au dat navala minerii in Bucuresti si au ucis in bataie femei gravide pe strazi, ca niste brute salbatice. Te-am urat, Romanie, cand ti-ai ales liderii politici care te-au facut handicapata si saraca, pentru a primi ajutoare de la frantuji, nemtalai, olandeji, italieni, daneji si alte zeci popoare care ti-au sarit in ajutor cu rabarbar la borcan, cu vegeta si cu laibare second hand in care incapeau doi oameni in loc de unul.
La multi ani, Romania! Te-am iubit cand ai intrat in UE, dar te-am urat imediat cand am aflat de ce ne-au primit: ca sa le fim cobai economici si plagiatori de obiceiuri.
La multi ani, Romania! Pe tine nu te reprezinta lanturile mari de aur ce-atarna slobozite pe burtile umflate ale maharilor cu mertan. Tu nu esti tara copiiilor de bani gata, carora le-a luat taticu X5 sa le inchida gura, nici tara mamelor minore, care-si abandoneaza copiii, nici tara care refuza sa plateasca alocatii egale pentru mamele cu tripleti, nici tara cu handicapati lasati in voia sortii, despre care fac nemtii reportaje. Nu. Tu nu esti tara celui care umbla cu suvul pe plaja si trece cu rotile peste oameni, nici a celor care merg in Italia sa fure si in Spania sa faca trafic de fiinte umane. Tu nu esti tara fara infrastructura, cu carnagii pe sosele, cu morti si raniti grav, ca autoritatile judetene nu stiu sa faca drumuri.
La multi ani, Romania! Tu nu esti tara in care campania electorala inseamna o mare jignire la adresa poporului tau. Tu nu esti tara in care liderii politici se bat de-a dreptul pentr-un pumn de voturi. Nici tara celor care vor sa-si declare independenta in judetele Covasna si Harghita chiar de ziua ta.
Romania mea, tu esti tara castelului Bran, a lui Peles si al Huniazilor, tu esti tara cu traditii care au o valoare inestimabila, tu esti locul de basm in care s-a nascut Fat Frumos, in care taranul stie povesti fantastice cu zane si cu zmei, pe care le spune nepotilor la gura sobei, tu esti tara lui “Numa’ bine” si a lui “Doamne ajuta”, tu esti lumea fantastica a Mioritei, a teiului lui Eminescu si locasul geniului povestelnic al lui Creanga, tu esti tara “Somnoroaselor pasarele” si a “Iernii pe ulita”, a “Vestitorilor primaverii” si a lui Harap Alb.
Tu esti tara Marii Uniri, tu esti taramul nostru fantastic, a carui identitate etnica rezida in cei 2000 de ani de istorie. Tu esti limpezimea cerului de colinda, a grinzilor imbuibate cu stropi de busuioc, cu casute de pamant si muscata la fereastra, cu seara de colinda si noaptea de-nviere, cu Sfanta Marie in boldul verii si cu 1 Decembrie in pragul zapezilor.
Tu esti Romania mea. Alta nu cunosc.
Ai scos la lumina o imagine ideala, atat de frumoasa, a ceea ce ar trebui sa semnifice tara pentru noi, romanii, si Doamne, e in asa de mare contradictie cu ceea ce simtim fata de ea si ceea ce vedem in fiecare zi in randul locuitorilor ei. Mi se pare ca dragostea de tara, simtul patriotic, a disparut aproape complet, ca licarul care a mai ramas undeva ascuns in sufletele noastre, nu mai are putere sa iasa la iveala printre valurile uriase de mizerie, superficialitate, saracie, demoralizare, dezamagire,lipsa de speranta. Si parca pe zi ce trece ne afundam tot mai mult in mocirla si e din ce in ce mai greu sa iesim.
Astazi, de 1 decembrie, cu toate ca nu ar trebui sa fie o reactie normala, percepeam ca pe ceva deplasat urarea de La Multi Ani: spusa de persoanele publice, personalitatile politice, mi se parea o fatarnicie, si spusa de prieteni, oameni simpli, o vedeam ca pe un act de credulitate, de naivitate extrema.
Da, tara noastra are o bogatie spirituala deosebita in spate, dar mi se pare ca, treptat, toate valorile nationale cu care ar trebui sa ne mandrim au ajuns sa fie exploatate la maximum intr-un stil vulgar, lacom, uitandu-se complet sensurile initiale, pozitive, ale valorilor respective.
Da, e adevarat, nu stim sa ne pretuim tara, nu stim sa o valorificam, o distrugem cu buna stiinta, o masacram cu bestialitate, din toate punctele de vedere. Asta se vede in primul rand prin alegerile pe care le facem cand votam, apoi prin obedienta si lipsa de initiativa si contraatac manifestate fata de alegerile proaste ale celor care ne conduc, prin faptul ca suntem atat de usor influentabili in a imbratisa tot ceea ce inseamna kitsch-ul si uitam atat de repede ceea ce ne defineste ca popor, prin faptul ca nu ne cunoastem istoria si nici geografia tarii, prin faptul ca ne umilim ca persoane, ne calcam demnitatea in picioare, fiind mereu servili pe la usile celor influenti si fiind mereu gata sa plecam capul si sa dam spaga ca sa reusim ceva, pentru ca alegem mereu calea cea mai usoara si deseori, cea mai putin buna pentru binele propriu sau colectiv, pentru ca persistam intr-un fel de somnolenta inconstienta din care parca nu mai reusim sa iesim, pentru ca NU avem incredere in noi ca popor, fiindca am uitat sau am fost fortati de imprejurari sa uitam cine suntem.
Culmea, strainii au ajuns sa vada mult mai clar decat noi bogatiile tarii si sunt dispusi sa le valorifice in locul nostru, in timp ce noi suntem impinsi de lipsuri sa batem pe la porti straine, prin alte tari, ca sa ne castigam bani de paine.
Uite-asa poporul roman isi pierde, pe zi ce trece tot mai mult, demnitatea, care nu ar trebui sa piara niciodata.
Foarte frumos scris Liviu. Stii…tara e intotdeauna mai frumoasa cand esti departe de ea…Cand am plecat, nu am fost atat de patrioata cum sunt in ziua de azi. Nu am pretuit taramul fantastic al zmeilor si al lui Fat Frumos, cum l-ai numit tu…Astazi, cu toate ca nu s-au schimbat multe si vederile oamenilor sunt cam aceleasi, dulcea Romanie e cea mai cea dintre toate in care am locuit si am vizitat…Este tara in care am vazut lumina zilelor si in care am copilarit. Tara in care am invatat sa devin mandra de radacini si sa fiu o femeie responsabila si patrioata. La Multi Ani, dulcea noastra Romanie! Fie si cu toate relele si raii care au vazut lumina zilelor pe taramul tau sfant…
Sa nu aducem vorba despre cei plecati sa bata la usi straine…Toate tarile au poame bune si stricate, pacat ca la noi se observa viermii inaintea celorlalte calitati ale fructului…
Mai rar asa imagine, zau. Desuet, accent de timp boem… imi place.
sanda a exprimat esentialul a ceea ce am vrut sa scriu si eu la comentariu
@ Cristina, imaginea asta ideala a tarii o aveam cu mult timp in urma, atunci cand nu stiam ce e grija zilei de maine. Acum, dupa cativa ani petrecuti in campul muncii, am realizat ca noi, romanii, muncim numai ca sa mai putem munci si maine, nu ca sa castigam ceva. Tara ideala care era odata Romania parca s-a evaporat. Sau poate ne-am maturizat noi prea devreme si nu mai stim sa fim copii. Totul avea alt sens atunci. Si alt parfum, bineinteles. Acum Romania miroase a gratare si rasuna de manele.
@ Sanda, multumesc de aprecieri. Pentru voi, cei de departe, tara a devenit un simbol, o poveste frumoasa mostenita din arenele copilariei. Pentru noi, cei care ama ramas, aceste arene au fost umplute de ceata vremurilor tulburi. Romania e tara lui Fat Frumos, dar acolo pe unde calarea Fat Frumos, sunt acum hoteluri de 3 stele, ale caror preturi sunt mai ridicate ca in Bora Bora. Toate frumusetile patriei au ramas la fel, doar ca amprenta prostiei zace in fiecare glanda romaneasca, valorificare lor insemnand, de multe ori, distrugere.
@ Jamilla, eu vizitez blogul tau tot mai des. Imi place felul in care scrii si tu. Te mai astept.
Deci crede-ma ca in timp ce citeam patriotul din mine chiar a simtit ceva.. cu bune cu rele, ii totusi tara noastra si tre sa realizam totusi ca noi trebuie sa fim altfel..
Mai există o Românie, una care îţi mestecă măruntaiele de dor: România de departe. Dar pentru modul în care ai descris tu România eu consider că România ta şi România mea sunt una şi aceeaşi. România adevărată. Nu jăvreala care ne-a pus pe mulţi pe drumuri. Şi care cine ştie ce o să ne mai facă.
@ Amalia, Romania adevarata e Romania celor ce-i duc dorul chiar si in tara. De departe se vede si mai bine. Paradoxal, dar adevarat.