Campania “Verde pentru Alba Iulia” are logo

Data publicarii: 4 Iul 2010, în categoria Ganduri apriori-post | 28 comentarii »

Acum vreo 3 săptămâni, un prieten jurnalist din Alba (Sorin P., mersi) ne-a pus la curent cu o campanie pe care a iniţiat-o Florin Roman, vicepreşedintele PNL Alba, care se numeşte generic “Verde pentru Alba Iulia”. Pe ideea campaniei s-a construit şi un blog pe .wordpress (deşi se putea cumpăra un domeniu pe cel puţin .com) şi s-a iniţiat un concurs de grafică digitală pentru desenarea logo-ului care să reprezinte în faţa albaiulienilor acţiunea liberalilor.

E o idee faină şi o iniţiativă interesantă pentru Alba Iulia, un oraş care tinde să se împartă în betoane şi dale de pavaj, spaţiile verzi tinzând să se reducă la dimensiuni reprobabile, iar crearea de altele noi – silenzio stampa. Nu neapărat din cauza faptului că s-au construit printre blocuri un număr impresionant de parcări (ceea ce nu-i deloc rău), ci mai mult din iniţiativele pensionăreşti ale vârstei a treia care, din plictis ori din prea multă nostalgie pentru agricultura pcr, fac din spaţiile verzi de sub geam grădină de legume pentru export.

Nu cred că există pensionar la parter care să nu aibă lângă geam o ceapă, un cartof, o fasole ori o tufă de agrişe. Maine poimâine vor juca la bursă cu marile câştiguri de pe urma culturilor de porumb, tutun şi ovăz, care au depăşit cu 99% producţia la hectar, în aplauzele membrilor de partid. Iar Primăria Alba Iulia tace.

Se cuvine să amintesc şi de abuzul incredibil de îndrăzneţ al celor care şi-au prelungit camera mare (ca să le încapă mai bine plasma de 81 pe comodă), bucătăria şi camera copilului, plus un mic magazin alimentar familial până în stradă, făcând din verdeaţa din spatele (ori mai incredibil – din faţa) blocului loc de trantit ziduri de beton.

Fără autorizaţie, fără aprobări, fără proiect de rezistenţă. Că doar e spaţiu public – moştenire genetico-urbană din tată-n fiu.

În fine, campanie îndrăzneaţă din partea PNL Alba. Nu ştiu cât succes o să aibă printre localnicii urbei ori, mai abitir, printre cei cu idei din conducerea oraşului, important însă e startul şi ideea. Anunţarea câştigătorilor s-a făcut astăzi, la Vila Elisabeta, ora 18.00. Am depus şi eu proiect. N-am ieşit învingător, dar am primit un premiu fain pentru participare.

A câştigat logo-ul ăsta:

logo 1

Autor: Murar Gianino Sorin – impactdesign.ro, tipul care a făcut site-ul PNL Alba (semnătura jos) şi site-ul firmei unuia dintre iniţiatorii campaniei “Verde pentru Alba Iulia” – Simone Albani – albaniforex.ro

Al meu arăta aşa:

Logo

Iar mapa de prezentare aşa:

verde

Succes verdeţurilor albaiuliene. Nu merită să moară sub ploaia de betoane cenuşii! Felicitări câştigătorului! Succes campaniei!

Adaugă
  • Twitter
  • Facebook
  • Print
  • PDF
  • Google Bookmarks
  • RSS
  • Adauga la favorite
  • LinkedIn
  • Tumblr

Te-ar mai putea interesa:


Două rugăminţi: respectă bunul simţ în ceea ce scrii şi încearcă să dai dovadă de maturitate în argumentele cu care mă vei critica sau aprecia. Şi încă ceva: dacă ai de gând să comentezi cu nume SEO de tip "joculete copii" sau "centrale termice", mai bine treci mai departe. Mai sunt, în România, încă 59.999 de bloguri. Mulţumesc pentru înţelegere.

28 Comentarii la articolul “Campania “Verde pentru Alba Iulia” are logo”

  1. piratul says:

    al tau este cel mai frumos,la primul logo de ce s-a folosit galbenul?

  2. JorjH says:

    Al tau ruleaza mult mai fin. Mai ales din cauza ca nu ii suport pe impact design aia .. la fel cum nu ii suport nici pe unguri.

  3. Liviu says:

    @ piratul, galben – verde, culori complementare.

  4. Liviu says:

    @ JorjH, mie imi place logo-ul castigator. E chiar fain. Bine, nu mai mult decat imi place al meu. Chestie de paternitate digitala, alea, alea.

  5. Makavelis says:

    sa stii ca e reusit si cel castigator, insa galbenul ala nu-l inteleg, poate e doar pentru cunoscatori. Oricum, faptul ca ai participat este deja un castig (si participarea in concurs, si prezenta la Vila).

    Acum sa vedem ce vor face cu aceasta campanie. Ca de vorbit e usor, la fapte stam mai prost

  6. gusterul says:

    JorjH, ce ti-au facut impact design aia?

  7. slato says:

    Al tau e mai misto, e mai folosibil. celalalt este gradient la baza, imposibil de folosit. e o regula de baza. in al doilea rand, ceea ce reprezinta, acele statui de pe poarta a III-a, nu mi se par cea mai buna metoda de a sugera orasul. legatura, conceptul, pur si simplu nu exista. combinatia e aleatorie

  8. gusterul says:

    Bun gust pe http://www.kerryquigley.counselling.co.uk/ este un logo “nepermis” de asemanator cu al tau.
    E foarte fain al tau (sau a celor de pe linkul de mai sus), si ar merge super la o campanie de ecologizare, sau altele de genul asta dar… campania se numeste “Verde pentru Alba Iulia”. Cred ca trebuie sa recunosti orasul cumva. Nu stiu daca e cea mai fericita alegere cea cu statuile de pe poarta cetatii, dar eu as recunoaste din prima ca e vorba de Alba Iulia

  9. albaiulianul says:

    Slato: Sunt statui de pe poarta I nu III. Dupa cate am inteles, au hotarat cateva zeci de albaiulieni logoul castigator. In fond e o campanie pentru comunitate si mi se pare corect sa hotarasca beneficiarii campaniei, nu PNL sau cativa cunoscatori. Nu cred ca a fost ceva aranjat. Daca aveau chef sa-i dea niste bani aluia de a castigat n-avea sens sa mai faca concurs. Nu sunt asa de paranoic incat sa cred ca orice concurs e aranjat. Daca as ajunge asa paranoic, m-as muta dreacu in Burkina Faso. Oricum, important e sa se faca de adevaratelea ceva pentru orasul asta. Logouri si alte chestii sunt neimportante. Important e sa nu se reduca totul la vorbarie.

  10. Liviu says:

    @gusterul, intr-adevar ca seamana, am vazut si eu acum, dar e vorba de ideea copacului verde care radiaza viata. Celalalt, din link, e mai sec, dar foarte fain. Copacul simbolizeaza viata, asa ca multa lume il foloseste pentru a se inspira. Daca vom sapa mai adanc pe net, vom mai gasi n logouri asemanatoare cu al meu sau cu al celui castigator. Asemanatoare, dar nu identice.

  11. Liviu says:

    @ albaiulianul, logo-ul castigator a fost ales in urma unui focus grup cu cetateni din Alba. A fost foarte greu sa se hotarasca pe care sa-l aleaga, desi n-au fost foarte multe dosare. Ideea e ca logoul castigator a incorporat mai multe elemente urbane, care definesc orasul. Eu am refuzat sa fac asta, deoarece elementele definitorii ale vizualului urban de Alba Iulia au fost exploatate si re-exploatate la infinit. Am mers pe ceva simplu – copacul care simbolizeaza viata si care radiaza din frunze viata intr-un oras sufocat de betoane. Deci al meu dadea mai mult de gandit celor care ii vedeau semnificatia plenara si nu doar cea vizuala, la prima vista. Logol castigator e practic, ofera perspectiva orasului de la prima privire, iti face cunostinta cu Alba Iulia.

    Repet, eu am mers mai mult pe simbol ascuns (semiotica) decat pe vizualizare (practica).

  12. Liviu says:

    @albaiulianul, nu paranoia e importanta, ci actiunea. bine zici.

  13. Liviu says:

    @gusterul, m-am uitat de vreo 15 ori: seamana, dar nu rasare. Adica e o altfel de mancare de peste. Fiecare logo e cu treaba lui. Doar ideea de “copac” + frunze + pamant e la fel. Am reflectat mult in ceea ce priveste baza logo-ului, iar pana la urma am ales linia intrerupta care defineste “dealul” si copacul “implatat” in el – adica in locul de unde isi extrage seva.

  14. gusterul says:

    @liviu baza logoului tau e identica cu cea din link. E practic imposibil sa se intample asta in realitate. Ti-am zis, logoul tau e foarte fain si ar merge in multe alte genuri de campanii “Verzi”. Ca simbolistica ai dreptate cu copacul. Insa cred ca un logo trebuie sa fie inteles de cat mai multa lume, chiar si fara studii, de varste diferite etc. Al tau e fain, dar probabil n-a fost perceput asa cum l-ai gandit. Poate e prea abstract pentru puterea de intelegere a unor oameni oarecare de pe strada. Nu m-as fi bagat in discutii despre logouri, concursuri etc daca n-as fi vazut comentariul: “Mai ales din cauza ca nu ii suport pe impact design aia .. la fel cum nu ii suport nici pe unguri” trimis de JorjH. Adica “nu-mi place logoul ca nu-i suport pe aia”. Extrem de matur, de bun gust si… de bun simt. Ce ma intereseaza pe mine e sa am naibi un loc de iesit la gratar, amenajat cu cosuri de gunoi. WC – sa nu trebuiasca sa fac 40 de kilometri pentru 5 mici si o bere. Si sa pot respira mai bine, sa-mi clatesc ochii cu VERDE, samd.

  15. gusterul says:

    @liviu.  Sorry nu e chiar identica baza logoului tau, e doar foarte asemanatoare. Se mai intampla. M-am uitat si eu mai bine. Cred ca tre’ sa-mi fac ochelari.

  16. Liviu says:

    @gusterul, da, logo-ul trebuie inteles de cat mai multa lume, nu de cat mai multi designeri. Pana la urma, se adreseaza oamenilor simpli, nu designerilor.

    Ideea mea de la inceput a fost sa fac ceva ce-mi place mie, in primul rand, si mai putin oamenilor care judeca la prima vista si care, daca erau in concurs 25 de logouri cu verde si cu rosu si portocaliu, il alegeau pe cel mai colorat dintre ele si pe cel cu mai multe poze. Al meu e prea corporatist, asa am si vrut sa fie. Trebuie sa ne educam si sugestia, nu doar privirea, zic eu.

    Daca @JorjH nu ii suporta pe cei de la impact design e problema lui si isi asuma responsabilitatea vis-a-vis de niste lucruri care, probabil, il motiveaza. E decizia lui si dreptul lui la expresie.

  17. gusterul says:

    Ai dreptate cu dreptul la expresie a lui JorjH. Poate sa-i urasca pe cei de la Impact, dar… nu cred ca e OK sa spui pe un blog ca nu-ti plac ungurii. Cred ca exista si o lege in sensul asta. Se numeste discriminare ceea ce zice JorjH si nu cred ca astfel de comentarii au ce cauta pe un blog. Eventual se poate muta la Romania Mare. ;-)

  18. Liviu says:

    @gusterul, revin cu ideea de libertate de expresie. Daca ungurii se simt jigniti, sa nu citeasca ce-a scris @JorjH. Sa treaca la urmatorul comment.

  19. gusterul says:

    P.S. Ai un blog prea fain ca sa fie murdarit de sovinism si frustrari puerile. Pastreza-l frumos,  si ajuta campania Verde pentru Alba Iulia sa aiba un final fericit. In fond toti ne dorim un loc mai bun pentru a trai. Succes!

  20. Liviu says:

    @gusterul, eu sunt dispus sa ajut cu tot ce pot Campania “Verde pentru Alba Iulia”. De aia am si aplicat cu logo-ul.

    Eu las TOATE comentariile pe blog, indiferent daca ele contin sovinisme, rasisme sau altceva. Daca nu le-as lasa, m-as numi CENZOR, nu bloger. Si stim ce-a facut CENZURA din libertatea de expresie. Consider ca fiecare e responsabil de ideile pe care le poseda: cele bune aduc beneficii, cele rele aduc… ce vor ele.

  21. gusterul says:

    Ai dreptate Liviu. Autocenzura e mai importanta. Si cred ca daca tu ai citi pe un blog unde se discuta despre campanii de infrumusetare a unui oras un comentariu de genul: “sa-i ia dracu pe imputitii de romani” sau ceva de genul asta, ai trece la comentariul urmator fara sa-ti pese, fara sa te simti prost si fara sa ripostezi – doar e libertate de expresie.

  22. Liviu says:

    @gusterul, nu, ci mi-as exprima si eu opinia.

  23. [...] lui BunGust si lui Marius Filimon pentru aprecierile de pe blogurile lor. This entry was posted in Campania [...]

  24. radu says:

    Foarte misto initiativa. Ar trebui sustinuta pentru a avea succes, altfel ar trece neobservata ca multe altele campanii care promiteau destul de mult.

  25. pentru copii says:

    logo-ul tau este fain.. Hai sustinem camapania aceasta!!

  26. Avatare says:

    Chiar daca s-a ales alt logo sunt sigur ca a fost de ales intre al tau si acela, pentru ca e foarte bun. Probabil ca trebuia sa scoti mai mult in evidenta textul.

  27. Sanda says:

    Interesant logo, mi-a placut mult al tau, unchiule. Sunt curioasa ce fel de initiativa se va lua, acum ca logo-ul s-a stabilit…In orasele occidentale se “poarta” un trail prin sau in jurul orasului. Imagineaza-ti o cale umbrita pe ambele parti, bande pentru biciclete si oameni care fac jogging sau simplu se plimba…Ar fi frumos sa fie asa ceva in Alba. Parcuri nu prea sunt, si putinele existente sunt f mici si gri, cu putina iarba…Ce ma socheaza cel mai mult la romani este semnul care spune nu calcati iarba!! Ce porcarie mare mai e si asta? Pai nu de-aia e pus petecul ala de iarba intr-un oras gri? Sa se bucure si ala fara gradina de putina verdeata? In Occident se aduna oamenii cu miile si fac diverse lucruri pe iarba aia…de-aia sunt platiti aia, sa o intretina!
    M-ai facut sa rad cu gradinile pensionarilor din orase..Este ciudat de ce o fac; din lipsa de ocupatie sau simplu ideea ca o ceapa tot e mai mult decat nimic?…:) Oricum nu ii intereseaza decat delectarile lor boring…Pacat de imaginea orasului. Adaug rufele intinse pe sarme intre 2 blocuri sau 2 balcoane…

  28. Liviu says:

    @ gusterul, ia uite imaginea asta din Fringe, sez 2, ep 17

    http://i.imgur.com/QB1kA.jpg

    si ceea ce ai dat tu

    http://www.kerryquigley.counselling.co.uk/

    Maaaare asemanarea!!!

    De asta explicam faptul ca simbolul vietii – copacul – e super exploatat in chestiunile legate de identitate, mai ales pentru companii/campanii/firme/ food etc. cu specific eco.

Lasă un comentariu


Articole asemanatoare

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes