Back from holiday – hepisodu 2
Data publicarii: 30 Sep 2009, în categoria Ganduri apriori-post | 6 comentarii »
No cum ziceam în hepisodu trecut, faină Spania asta. O credeam mai manelista din mai multe puncte de vedere, dar m-am înşelat amarnic. Nemernicul de mine. Să nu mi-o iert veac.
După ce ne trezim noi în criptele din Hotelul Gotico, ne spălăm ca oamenii sănătoşi (doo băi: una pentru alea la vale, alta pentru duş) şi ne pregătim de ieşire. Camerele mortuare – cripte-n toată regula. Mă repet. Hotelul ăsta a fost ceva clădire veche, castel, locul de veci al lui Dracula, căci avea neşte camere de să-ţi faci pereţii cu usturoi, nu altceva. Mi-l şi imaginam pe ăl cu pelerină neagră cum îi urcă pereţii şi ne bate la fereastră. Noroc că eram trei şi-l sugeam de neastâmpăr în doi timpi. Nu te pui cu ţăranii din Romania. Nevăr.
Facem turul turistic al Barhelonei (v-am zis treaba cu pronunţia Barcelonei), ne întoarcem după bagaje la Gotico, le tragem după noi de ne-au intrat sunetele în ţeste la doi metări, ajungem la gara, hopa trenu` pana la Taragona, vfffff – torcea dihania de zici că era patefon, hopa gara Taragona, hopa trenu` către Salou, bilete în doo secunde, hop sus cu herghelia de bagaje pe spinări, vffff – toarce dihania cât toarce şi nu-ncepe-o ploaie de să plângi trei zile de ciudă c-o să prindem vreme rea. Stop. Se opreşte trenu` în câmp şi pace bună. Stăm 5 minute, stăm 10. Ăştia n-au trenuri ca ale noastre – în care îţi intră oxigenul în nări din toate cotloanele posibile – ca au din alea alimentate cu oxigen hautomatic.
Mno. Şi mai stăm vreo jumătate de oră plictisiţi până-i vine românului să facă haz de necaz. Căci întârzierea ne era fatală – trebuia sa primim cheia apartamentului la orele 8 fix, iar trenul nost trase pe dreapta şi ne dădea oxigen tot mai puţin. Lume multă, îmbulzeală, toată lumea calmă până când începem noi să tuşim din toate flamanzarile şi să ne facem că scuipăm sânge. Era clar. Moarte sigură. Ne gazează, am strigat. Nimeriserăm un tren care se afla pe lista teroriştilor şi acum ne bagă gaze pe maţe (de parcă n-am fi avut noi destule, oioo, puteam gaza zece trenuri dacă ne punea cineva). Şi nu facem noi o porţie de râs de se uitau spaniolii la noi ca la Vacanţa Mare!
Aşa cam după vrun ceas, începe dihania să-şi mişte încetişor leşul. Se-ntinde pe linii şi ne duce în mult râvnita gară din Salou. Acilea altă problema gravă: ploua de să te ia cu găleata, nu altceva. Ne-am duşat până la pielea nebronzată, am luat doo taxiuri şi ţuşti în Piata Europa, la Apartamente Royal. Acilea pustietate. Sahara. Ţipenie de om. Nici portar, nici agenţie, nici telefoane, nici cheie lăsată pe undeva. Nic.
Ne învârtim să vedem dacă n-a lăsat fufa de la agenţie cheie pe undeva. Nic. Căutăm altă cazare. Brisasol (Dumnezeu să-i deie sănătatate la spaniol că ne-a-nţăles năcazu`) ne sare în ajutor cu 10 euro pe noapte. Rămânem şi ne odihnim binemeritat trupşoarele istovite, hotărâţi să-i luăm oxigenul tipesei de la agenţie dimineaţă la prima oră. Zis şi făcut. Ne ducem la biroul agenţiei, sunam, tipesa că vine în 10 minute. Apare în doo. No me parese normal, no se puede explicar, es una… cam atât am înţeles eu din ce-a vorbit Vasi şi Ana cu dânsa. Noroc că nu m-am putut dezlănţui în română. Îi arătam răsăritul la apus blondei care, de fapt, era ucraineancă şi foarte drăguţă şi cumsecade. Mno. Se-ntâmplă.
Ne dă cheile, mergem să căutam locaţia, intrăm – vis de paradis compromis, vorba lui Flo. Adevărat. Superb, simplu, dotat, curat lacrimă, privelişte mortală, piscină în curte, acces tătă zua, lifturi din sticlă, doo balcoane, maşină de spălat, aragaz belectric, oale, tacâmuri. Di tăte, di tăte. Suntem în extasis. Tot ce ne putearăm dori era acilea lângă noi. Ne aducem cele 4658 de bagaje, ne alegem camerele, despachetăm, întindem, aşezăm etc. Servim ceva la burtică, ne luăm şilipii pe noi şi fetele costumaţiile necesare scăldării şi, de-atâta nerăbdare, ne pornim la vale către marea cea mare.
Ce privelişte, ce albastru, ce palmieri, ce nisip, ce plajă curată, ce apă rece-caldă-fierbinte (depinde câtă răbdare ai să te obişnuieşti cu ea), ce valuri imense, ce căldură – VIS. Plaja era atât de curată încât te puteai aşeza oriunde fără să-ţi fie teamă că poţi traversa cu burta prezervative găurite (cum am auzit că există pe la noi pe plaje) şi fără să-ţi fie frică de vreunu care face off road cu X5-ul pe malul apei. Fearless, domne, fearless.
Vreme perfectă în fiecare zi. Soare liniştit, fără prăjeli inutile, calm, numa` bun. Program de voie – dimineaţa plajă şi mare, după masa piscină şi lob tenis în curtea edificiilor LARIMAR, acolo unde ne-am cazat obloanele. Toate la superlativ. Şi spaniolii nişte oameni… de nota 10. Îi credeam altfel, dar m-am înşelat. Eleganţi şi de treabă, dar foarte… puţini în acest orăşel de vacanţă. Acilea domneau în voie englezii şi ruşii. Câtă frunză şi iarbă. Erau şi ceva români – unul dintre ei era chiar administratorul edificiilor Larimar. Om serios, muncitor, amabil şi cu salariu bun. Până la urma cam asta contează în străinătăţuri.
Mno cam aşa stătură lucrurile în concediu. La întoarcere n-am mai văzut Barhelona deloc. Autobuzul ne-a băgat cu gâturile până în aeroport, unde am ajuns cu vreo 6 ore mai devreme. Timpul a zburat şi wizz-ul ne-a adus acasă teferi şi nevătămaţi, tocma` la Cluj, de unde-am plecat în urmă cu 9 zile.
Acum n-au mai rămas decât nostalgiile, care mi se adună în gât ca un nod pe care nu-l pot înghiţi defel. Şi ştiam că aşa va fi. Stăteam la plajă şi mă imaginam cum scriu aceste rânduri şi vacanţa se va fi terminat de mult.
Mia pun si ceva fotografii. Eram sigur că aşa va fi…
Sagrada Familia (n-am uitat de ea)
Edificio Larimar, blocul unde am fost cazaţi. 
Un hotel superb (mai ales noaptea), lângă noi
Lângă plajă – alei de palmieri.
Piscina de vis şi Edificio Larimar III
Dimineaţa devreme în Salou.
Aşa se vede piscina, terenurile de tenis şi curtea clădirilor Larimar, de sus, din LIFTUL de STICLĂ.
Normal că avea şi jacuzzi.
Tot Edificio Larimar.
Plaja din Taragona (văzută din autobuz, drumul de întoarcere spre Barhelona).
frumoasa vacanta si descrierea e cu umor, imi aminteste de Mark Twain
Eu inca nu am vazut Barcelona, insa am avut ocazia sa vad o mica parte din Andalucia. Cand am calcat pt prima oara acolo am avut impresia ca acela este pamantul meu natal. Spaniolii primitori si veseli, palmierii, Mediterana, totul era ca dintr-un vis frumos si pt care te rugai sa nu se mai termine.
Ma bucur ca nu sunt singura care a ramas cu gandul la Spania. Si… bine te-am regasit. Am lipsit ceva vreme de pe aici… promit sa nu se mai intample.
Ar fi frumos din partea ta sa ne vinzi si noua pontu ca, poate la anu, nu se stie, vrem si noi in Spania la plaja. Poate da Domnu si se gata si criza asta…
Bine ai revenit, in primul rand, desi, dupa toate descrierile, sigur ti-ai fi dorit sa mai stai pe-acolo
Ai talent de narator..faci lumea sa moara de ciuda, chiar daca a fost pe-acolo
O adaugare am: in tarile straine unde se strange a bunch of romanians se asculta manele!!
Ma bucur ca ti-a placut la Salou si regret ca nu ne-am intalnit, fiind atat de aproape unii de altii! Poate la anu. Pentru cei interesati recomand La Manga, langa Cartagena. Este o zona linistita si frumoasa, cu 2 mari chiar!
Frumoasa descrierea zborului, la asta ma si asteptam! hugs sotiei!