„Lărgeşte-ţi orizontul” – Premiul European pentru Tinerii Jurnalişti 2009 a început!

April 15th, 2009 by Liviu

poster_eyja_2009 Bruxelles, 30 ianuarie 2009 – Direcţia Generală Extindere din cadrul Comisiei Europene, în colaborare cu Asociaţia European Youth Press[1] şi Café  Babel[2], au lansat Premiul european pentru tinerii jurnalişti 2009, un concurs paneuropean destinat tinerilor jurnalişti. Anul acesta, Europa celebrează cea de-a 20-a aniversare de la căderea cortinei de fier şi cea de-a 5-a aniversare de la aderarea celor opt ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi a Maltei şi Ciprului la UE. Aceste aniversări oferă un imbold special jurnaliştilor aspiranţi şi celor profesionişti din întreaga Europă pentru a reflecta şi exprima opiniile lor cu privire la extinderea Uniunii Europene.

În urma succesului înregistrat de concursul de anul trecut, Comisia Europeană oferă mai multor jurnalişti tineri şansa de a-şi demonstra talentul. Pe lângă articolele tipărite şi cele online, concursul din 2009 se adresează totodată şi jurnaliştilor din radio.

Concursul se desfăşoară în perioada 1 februarie – 31 mai 2009. Tema tuturor aplicaţiilor pentru ambele categorii din concurs trebuie să facă referire la extinderea UE şi/sau la imaginea viitoare a Europei. Participanţii trebuie să aibă vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani şi trebuie să provină dintr-un stat membru al UE, dintr-o ţară candidată sau potenţial candidată (Balcanii de Vest şi Turcia).

Cu prilejul lansării concursului, Olli Rehn, comisarul european pentru extindere, a afirmat: „Întâmpin cu bucurie cea de-a doua ediţie a acestui concurs şi aştept cu nerăbdare să citesc şi să ascult punctele de vedere ale tinerilor jurnalişti din întreaga Europă. Tinerii sunt importanţi lideri de opinie pentru generaţia lor, iar concursul le oferă şansa de a-şi împărtăşi experienţele şi viziunile legate de viitorul nostru european.”

La evaluarea candidaturilor, membrii juriului naţional vor lua în consideraţie flerul jurnalistic în toate articolele şi clipurile radio înscrise în concurs, care trebuie să aibă ca temă extinderea Uniunii Europene. Participanţii se pot înscrie la concurs prin intermediul website-ului special creat: www.EUjournalist-award.eu. Aici puteţi găsi de asemenea informaţii cu privire la politica de extindere a UE, sfaturi interesante privind dezvoltarea unei cariere în domeniul jurnalistic, precum şi un blog interactiv.

Articolele şi clipurile radio câştigătoare vor fi publicate pe website-ul concursului, iar articolele vor fi tipărite de asemenea într-o broşură. Cei 35 de câştigători naţionali ai Premiului pentru tinerii jurnalişti 2009 vor fi invitaţi într-o excursie culturală şi istorică la Berlin, la sfârşitul lunii august/începutul lunii septembrie 2009. Capitala Germaniei va sărbători anul acesta cea de-a 20-a aniversare de la căderea Zidului Berlinului. La finalul călătoriei, câştigătorii concursului se vor putea întâlni cu reprezentanţi ai UE, politicieni, ambasadori şi jurnalişti profesionişti.

Pentru detalii despre înregistrarea în concurs, accesaţi www.EUjournalist-award.eu.

Contact pentru presă:

Claire Castel, Comisia Europeană/ DG Extindere, Telefon: + 32 (0)2 29 – 661 78, e-mail: Claire.Castel@ec.europa.eu

Bernadette von Vopelius-Feldt, Media Consulta International Holding AG, Telefon: +49 (0)30 65 000 – 361, e-mail: b.vopelius@media-consulta.com


[1] organizaţie de tip umbrelă care cuprinde 48.000 de tineri jurnalişti din Europa

[2] magazin european online de evenimente de ultimă oră, prezentat în 7 limbi şi parteneri de reţea

Adauga
  • Print
  • PDF
  • FTW.ro
  • Problogger.ro
  • Proddit
  • Twitter
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • email
  • RSS
De aceeasi culoare:
  • Pentru cei ce urăsc Avatar
  • O vorbă pentru vânătorii retardaţi
  • 8 Comentarii la articolul “„Lărgeşte-ţi orizontul” – Premiul European pentru Tinerii Jurnalişti 2009 a început!”

    1. Florin says:

      Inca o metoda de a colecta datele cu caracter personal si de a avea o statistica cu jurnalisti, la fel ca si dragul nostru serviciu de spionaj intern care monitorizeaza jurnalistii mai mult decat infractorii (dau si eu cu presupusul)

    2. Liviu says:

      @ Florin, ohoo, sa nu gangim chiar asa departe. Nu cred ca e vorba de asa ceva. La concursul asta se iau premii faine, se tin seminarii interesante etc. Deci nu cred ca e vorba de spionaj.

    3. Nimeni nu ofera nimic jurnalistilor batrani, dar veci pururi.

      Eu vreau sa apuc sa vad candva un festival pentru jurnalistii batrani.

    4. Alex`andra says:

      ^ aia deja`s  consacrati. au avut clipa lor de glorie, nu crezi ? trebuie promovat tineret ca, na, dupa ce babacii se duc buuu, trebuie sa ramana cine sa le continue munca . . . zic eu…dar nu`s in masura sa comentez asa ca s`ar putea sa gresesc :D
      mie mi se pare o metoda de implicare a tineretului tare faina. pacat ca trebuie sa aburesti tot de U.E in sus si`n jos, ca altfel cred ca ma bagam si eu

    5. Florin says:

      :) ma simt ca si aia paranoia care cred ca guvernul spioneaza tot ce misca :)

      Problema presei din ziua de astazi este ca intra tot felul de oameni care nu au nimic in comun cu jurnalismul, scriu doua articole comandate politic si sunt mari jurnalisti. MENTIONEZ ca doar o parte din ei sunt asa …

    6. [...] Acum ar fi un moment bun să vă înscrieţi la Premiul european pentru tinerii jurnalişti 2009. [...]

    7. Alle says:

      participati ?

    8. Exista si un site in care tinerii jurnalisti pot sa-si exprime <a href=”http://director-articole.net/”>talentul jurnalistic</a>.

    Lasă un comentariu

    CommentLuv Enabled
    advertisement advertisement advertisement advertisement

    Featured Post

    Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes