Archive for the ‘Sensibilitati’ Category
Cum postim? De ce postim?
Scriam într-un articol anul trecut despre faptul că postul e o uitare a durerilor din noi şi o vreme de introspecţie interioară, de scrutare a coardelor sensibile din suflete şi de pregătire pentru înviere. E bine ca, înainte să ştim ce este postul, să realizăm cam ce nu este sau ce n-ar cam trebui să fie, ce n-ar trebui să devină postul când, în cele mai multe cazuri, ipocrizia face casă ...
Read More →Să ne temem de ziua când oamenii de lângă noi devin amintiri!
Şi să ne mustrăm cugetele prea raţionaliste, dând târcoale tremurului sensibil pe care ni-l îngrădeşte între două artere şi patru cămăruţe inima. Gândim cu mintea, dar adevăratele luări de cuvânt în agora fiinţei noastre le ia sufletul şi întreg alaiul lui de sensibilităţi. Am citit astăzi pe blogul lui Chinezu despre omul Daniel Răduţă şi despre suferinţa lui. Nu-l cunosc. L-am zărit într-o fotografie dintr-un colţ de blog cu un zâmbet ...
Read More →Pentru cei ce urăsc Avatar
Unii s-au scremut să scrie asta despre filmul Avatar şi să ne dovedească faptul că băieţii care au trăit între patru pereţi ai blocului, cu imaginaţia situată între Warcraft şi furtunul maşinii de spălat nu sunt în stare să înţeleagă (nu mai zicem să-şi imagineze) o lume fantastică, de basm. Ei sunt genul de oameni care poartă la cingătoare sticluţa cu mizerie, din care gustă din când în când, pentru ...
Read More →Avatar, dincolo de 3D
Sâmbătă seara am fost invitaţi la cineva la un pahar de vin. Discutam de una, de alta, până când un alt invitat a adus în discuţie chestiunea cu Avatar, că l-a văzut, ca a fost făinuţ, că totul a mers bine până la un punct, iar apoi evenimentele au luat-o razna, s-au precipitat şi filmul s-a terminat aproximativ brusc. Ca să nu moară prost, ţăranul din mine s-a hotărât de mai ...
Read More →Da, azi e ziua mea
E ziua mea. Împlinesc 19 ani. Ba nu, Mai mult. 24. Sau… mai mult. 2009-1981= 28. Hm. Binişor de tot. Da` nu-i rău, Merg înainte. Bastonul e încă în cui, de cârjă n-am nevoie, mucii nu-mi fac cravată. Nu ştiu ce să-mi doresc de ziua mea. Niciodată nu mi-am dorit ceva ieşit din comun: sănătate, sporuri, linişte. Dar anul ăsta vreau ceva material, pe lângă cele spirituale, deşi pentru nevoile mele ...
Read More →Aş vrea, dar n-am să pot
Nu sunt omul listelor. Nici al agendelor. Am impresia că lucrurile importante pe care le am de făcut sunt capabil să le ţin minte, oricât de grabnice ar fi sau oricât de puţină semnificaţie or avea. Am bileţele din hârtie pe care le mai port pe birou, dar cele mai multe le am în cap, ca atunci când uit de câte-o treabă să am în ce da. Că tot suntem la ...
Read More →La aniversare – Tata la 80 de ani
Astăzi tata împlineşte 80 de ani. O vârstă pe care sigur eu n-o s-o ajung, din varii motive care ţin de liniarul vieţii şi de tipul de trai cu care mi-am obişnuit leşul. Tata s-a născut în toamna lui 1929, într-o zi ploioasă de 19 noiembrie. Alte vremuri, alte sărăcii. La vârsta de 1 an a rămas fără mamă, iar după 5 ani i-a murit şi tatăl, alias bunicul meu, ...
Read More →Carpe the diem
Am o nepoată de aceeaşi vârstă cu mine. Locuieşte în Belgia şi are o minunăţie de fetiţă, frumoasă foc şi dulce ca o bomboană cu lapte. I-am urmărit evoluţia în sus, pe scara liniarului lui Danonino, de când era de una bucată zile şi până acum când, în decembrie, va face 4 anişori. Deşi nici eu, nici soţia nu suntem mari fani ai linguşelii pe lângă copii, ai pupăciunilor care lasă ...
Read More →Gheorghe Dinica a murit. Long live his memory!
A murit Gheorghe Dinică, omul a cărui voce nu-mi plăcea. Şi nu-mi plăcea nu pentru că avea ceva strident în tonuri, ci pentru că inspira, revela un om imperativ de disciplinat, detaliu care, credeam eu, nu se potriveşte cu meseria de actor. Timbrul vocii lui mă făcea să-i rememorez secvenţele în care l-am privit în atâtea filme şi scene de teatru. Mă făcea să-mi încalc voinţa şi să-i privesc jocul gurii. ...
Read More →
