Şi Dumnezeu era acolo…

Din toată tărăşenia în care s-a transformat codul educaţiei în România şi dezbaterile pe marginea adoptării lui, a ieşit un cadavru ciopârţit, fără cap să poată gândi şi fără picioare să se poată îndrepta într-o direcţie bună.

Mizeriile care se târăsc vrând-nevrând în paralel cu tot ceea ce înseamnă politică în Romania îşi fac simţită prezenţa şi pe tărâm religios, acolo unde cei care hotărăsc soarta educaţiei nu fac altceva decât să îndese cardul cu bani de la buget şi să colcăie cafele şi cola, iritaţi că sunt condamnaţi la efortul supraomenesc de a decide viitorul celor de pe băncile şcolilor. Al celor mici, în general.

S-a scris prea mult pe tema asta şi nu vreau să mă refugiez în redundanţă, dar mi se par penibile 90% din părerile contra religiei în şcoli. Şi nu numai penibile, ci chiar ridicole şi prosteşti. Şi o să încerc să demonstrez:

1. Într-un manual de religie (clasa a III-a, dacă nu mă înşel), un jurnalist isteţ pe partea dreaptă şi retard pe stânga a descoperit o lecţie “politically incorect”, după umila lui părere, aproape înjositoare pentru fiinţa umană, un vajnic manifest pentru o posibilă/ pasibilă condamnare a lui Dumnezeu: povestea cu Vasilică, un copil care strică cuibul unor rândunele şi Dumnezeu ţuşti îi trage scara de sub picioare şi răzbună clanul păsăresc căruia urma a i se întâmpla o mare nenorocire imobiliară.

De unde concluzia rapidă că Dumnezeu e un răzbunător care se ocupă cu trasul scărilor celor care vor să strice cuiburi de rândunele. Şi nu cu trasul scărilor celor care se urcă zi de zi în cuibarul imens al bugetului românesc. Cu ăia n-are nimic Dumnezeu, doar cu Vasilică. D-acilea ar rezulta că religia prosteşte omul şi prezintă un Dumnezeu răzbunător de răzbunător.

Îi felicit pe copiii care au văzut rândunele doar în desenele animate cu Pokemon, care au văzut găini doar pe Animal Planet şi care n-au călcat niciodată într-o curte de ţară. Pe aceşti copii nu se va răzbuna Dumnezeu şi nu le va trage scara când se vor fi urcat la etajul I din Ferentari, unde ştiu că locuieşte o bătrânică, o vor bate până la sânge şi-i vor fura toată pensia.

Cei care am locuit la ţară sau care am mers la bunici la ţară, înţelegem ironia. Pe ceilalţi vă invit la plimbare.

2. Ce religie să înveţe copiii în şcoală? Brahmanismul ar fi cel mai potrivit, dar fiind faptul că suntem o ţară cu 89% ortodocşi, care contribuie la bugetul de stat din fiecare salariu şi pensie, oricât de mică ar fi şi oricât de sărac şi obidit cel care o primeşte, şi din care iau cu două mâini nesătule celelalte secte şi culte şi ONG-uri care condamnă religia naţională (nu naţionalistă) şi pe care vor s-o scoată din minţile copiilor. Ei fac proiecte multi-culturale, primesc sume imense de la buget, fac adunări, întruniri, PR-uri religioase, ecusoane, printuri, salarii pentru cei implicaţi în cult din contribuţia celor mulţi, care muncesc de le pleznesc ficaţii şi  fac România să se-nvârtă.

Cei care contribuim cu sume mari la stat înţelegem ironia. Pe ceilalţi vă invit la plimbare.

3. Citez din stirea de pe realitatea:

“Un manual pentru cultul ortodox, ca cel realizat pentru liceu de Editura Dacia din Cluj, conţine informaţii despre o istorie a greco-catolicismului, potrivit căreia acest cult a dezbinat românii din Transilvania şi este o metodă prozelită de a-i atrage pe credincioşii ortodocşi la catolicism.” Formarea Bisericii Greco-Catolice a dus la dezbinarea în planul credinţei a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, deteminând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung”, se arată în Manualul de religie pentru cultul ortodox, destinat elevilor de clasa a X-a, la capitolul “Ortodoxia în contextul creştinismului românesc”.

Foarte relevant, domnilor. Foarte. Adică mama istorie îşi bate joc de noi. Când s-a făcut Uniaţia, adică atunci când Biserica Ortodoxă din Transilvania şi-a întins mâinile arse de soare şi de iobăgie spre mănuşitele catolicilor care o luau în bască, teritorial şi cultic vorbind, de la calvini, românaşii – naţiune “doar acceptată” pe propriul pământ şi cu o confesiune ortodoxă ponegrită în acte ca fiind “ilicită” or fi fost în al nouălea cer de fericiţi. Plus că promisiunile iezuiţilor au fost praf în vânt, iar decretele şi legile au transformat rapid “fericirea” în condamnări crude la Kufstein şi-n alte închisori de renume trist.

Cei care au habar de-o istorie dreaptă înţeleg totul. Pe ceilalţi îi invit la plimbare.

4. Tot din aceeaşi ştire de pe realitatea:

O poezie moralizatoare din Manualul de Religie pentru clasa I al Editurii Sf. Mina din Iaşi arată că prea multă joacă nu este benefică. ” Alina, a mea colegă,/ E-n spital de-o săptămâna/ Jucându-se fără grijă/ Ea, cazând, şi-a rupt o mână”.

Retardissim. Sublim de retardissim. Dacă din poezia asta rezultă că joaca nu e benefică pentru copii şi că religia condamnă simţul ludic al umanului în aste patru versuri, îmi condamn toţi anii de viaţă şi mă retrag pe-o stancă în Australia.

Ştiţi ce? Dumnezeu nici nu a fost acolo când Vasilică se urca după păsări. Dumnezeu era pe front, cu cei răniţi, în orfelinatele pline de handicapaţi, în casele celor săraci şi obidiţi. Nu e nici acolo unde bagă toţi mâinile după bani, ci e cu cei care muncesc 16 ore pe şantier, cu cei care sapă fundaţii, având grijă să nu se surpe pământul pe ei, cu cei care îndoaie fier-betoane la etajul 30 al nu ştiu cărui bloc. Dumnezeu n-a fost nici la unirea cu Biserica Catolică. El era departe, cu iobagii, şerbii, ţăranii transilvăneni legaţi de glie în propria lor ţară şi le dădea un strop de apă copiilor care lucrau pe moşiile grofilor unguri exploatatori.

Domnilor ziarişti, voi ştiţi treburile astea?

Te-ar mai putea interesa:

• Fufele şi-au tras tarif de taxi
  Paradoxurile romaneşti continuă să lase ...
• Ne era teamă că se umple ţara de puradei
  Umbla o vorbă printre românii cu frică e...
• Am o întrebare
  După zilele în care o gaşcă mare de agit...
• Un an la ultimul loc de munca
  În ziua de azi nu mai poţi face absolut ...

Taguri: coduri, lege, manuale, religie