Satisfacţie deplină. Ofer garanţie
Data publicarii: 17 Iul 2009, în categoria Apocalipsa concretului | 7 comentarii »
Îmi cer iertare că n-am mai scris pe blog de ceva vreme. Am fost foarte ocupat cu reamenajarea apartamentului din Alba în care urmează să-mi mut leşul. Cot de 4, cu reducţie la 2 jumate, ţeava henco, gresie albastra, faianţă cod 2045 (cred), parchet laminat, melaminat, nelaminat, rifix, rigips, lavabila etc., lucruri slabe pe care am dat până acum peste 25 de bătrâne. Tâmpiţii care le vând au impresia că am descoperit vreo comoară, altfel nu-mi explic cum poate costa o placa de rigips 32 de lei. Şi altele, mai grave.
In fine, nu despre asta vreau să vorbesc. Titlul nu are legătură cu marea evaporare a banilor din portofel, ci cu marea satisfacţie de azi noapte. Nu vă gândiţi la prostii, că nu e cazul. Am mai scris şi mi-am mai împărtăşit năcazul că pe la geamul meu trec zilnic 50.000 de maşini. Cele mai infecte şi mai nesimţite sunt tirurile şi retarzii angajaţi ca să le umple volanul de transpiraţia lor infectă. Nu numai de la subraţ.
Ei bine, ca în fiecare noapte, în Sebeş se blochează circulaţia din cauză că alţi retardaţi de la CFR şi Primăria Sebeş nu sunt în stare să dezafecteze două şine de cale ferată dezafectată. Căcăcioşii cu carnet de două săptămâni, fac crize de frână când trec peste ele şi-şi opresc maşinile să analizeze situaţia peste care va trece bijuteria cumpărată în rizling şi pe care-şi dau tot salariul. Coada se întinde pana la intrarea în oraş dinspre Alba, iar cam la două seri, tiriştii ne oferă celor ce locuim în zonă un splendid concert de claxoane.
Totul la ore târzii din noapte, pentru că alţi retardaţi (scuzaţi repetiţia) de la Drumuri nu sunt în stare să pună un semn cu claxonul interzis pe o şosea flancată de blocuri locuite de oameni ce merg a doua zi la muncă. Numai că aseară spectacolul a fost unul satisfăcător, deosebit, minunat şi înduioşător. Nişte vecini de treabă şi-au cumpărat, special, de la piaţă neşte saci cu cartofi, ai căror menire strictă nu era de a-i pune în zamă. Şi-n timpul fantasticului concert, i-au ovaţionat pe amfitrionii împuţiţi din cabinele maneliste ale tirurilor cu câteva rafale puternice de legume. Direct in cabine, ca să lase urme, să spargă şi să distrugă tot ceea ce a fătat nesimţirea lor de putori.
Am fost în al nouălea cer. Satisfacţie garantată. Spectacol mirific. Totul la superlativ. Doar că n-am putut dormi, odihni, linişti pentru nesăbuita zi de muncă de azi. Aştept, la noapte, alt scenariu. L-aş vrea mai realist. Mai grotesc. Mai naturalist. Vreau cioburi, domne, şi tablă îndoită, asta vreau. Condamnaţi-mă!!!
)
Sansa mea la capitolul instalatii a fost un prieten care m-a “luminat” in ceea ce priveste situatia – coturile de 3/8 si a niplurilor de “jumate-la-3/8″. Acum dau clasa comerciantilor de se uita crucis la mine !
oooh… yeeah..
)) propun sa mai schimbati legumele din cand in cand, altfel riscati sa va faceti clientela… cand are nevoie gherghina de un cartof sa ii prajasca lu’ ala micu.. haoleo.. o sa il trimita pa perpanghel sa claxoneze sub geam la voi… manca-v-as…
Dulce provincie…. oare mai are farmecul de alta data ? Mai spune-ne si noua cum este pe acolo.
De ce nu ati luat pietre direct , sa nu va mai incurcati cu legumele ?
Interesant. Pana la urma tot trebuia ca cineva sa ia atitudine!
Am avut de mai multe ori pornirea sa ma retrag departe de nebunia dintre betoane. Mereu s-a ivit ceva care a stopat miscarea decisiva. Inca mai rezist… pana cand ?!
La pensie (mai este ceva pana acolo), intentionez sa plec pe dealurile mele natale. Nu se compara nimic cu aerul de acolo. Bine ai venit in provincie !