Nu te mai iubesc. S-a terminat
Data publicarii: 1 Iun 2010, în categoria Apocalipsa concretului | 6 comentarii »
Telenovela Maria Bugetes e pe terminate. Lacrimi amare curg din ochii sleiţi de puteri ai marilor admiratori ai serialului care se difuzează pe piaţa muncii în România cam din ‘90 încoace. Din nefericire, actorii principali au fost daţi afară din platourile de filmare, iar locul lor a fost luat de nişte amatori ambulanţi imberbi, cu mucii de o palmă pe râturile noduroase de la atâta scurmat în mizeria maro a românilor.
E trist când marile iubiri îşi cer dreptul la moarte. De fapt, orice iubire înseamnă moarte. Sau, în caz relativ particular, orice relaţie a poporului cu statul protector se termină cu lacrimi sau cu sânge. Sau, mai grav, cu delăsare. Iubirea dintre statul român şi instituţiile bugetare e pe cale să se destrame în cel mai urât mod posibil. Partenerii îşi spală fundurile murdare în faţa unui public românesc inert şi incapabil să tragă o grevă de să-l audă şi eschimoşii din Groerlanda. De parcă nu ne-am şti istoria… De parcă n-am şti că prostia şi suferinţa noastră e milenară. Tragem câteva înjurături la birt în loc să dăm cu barda în gâturile celor care ar exploata şi musca de pe c…
În fine. Jocul semicolorat pe care l-au jucat statul şi bugetarii începe să se acopere cu o perdea maro. Cauza? Fiecare a vrut să se tragă-n piept reciproc. Şi-au reuşit atât de bine încât au paralizat patronatele şi-au reuşit să facă din România o ţară de şomeri, de bolnavi închipuiţi, de pensionari care bat cărţile în parc şi de asistaţi social. Adică de handicapaţi fără cărucioare. Pentru care fiecare salariat (bugetar sau nu) dă un ban din buzunar ca să le alimenteze huzureala. Că proşti avem destui… şi mama lor n-a făcut niciun avort în ultimii 1900 de ani.
As vrea sa-i iau puţin la puricat pe cei mai importanţi jucători de la buget. Îmi permiteţi? Ok. Mno.
- pensionarii – iertaţi-mă, voi, cei oneşti şi care aţi muncit pentru un salariu de rahat, nu mă leg de medicamentele voastre. Dar mă leg de căcăcioşii din armată, care umflă pensii de zeci şi sute de milioane, dar care toată viaţa n-au făcut decât să dea pe gât sticlele de vin pe care le primeau ca şpăgi de la părinţii soldăţeilor României. De căcăcioşii din centrele miliare (că noi avem armată, bă) care beleau ochii în televizor 8 ore din 7, cât stăteau la plictis şi care se distrau pe seama sexului tinereilor de la recrutare. De căcăcioşii din Poliţie, care şi-au băgat sporuri de maşină proastă – Logan şi de pericol – urecherea ţigănuşilor care dădeau iama în păpuşoi.
- educatorii – plângeţi şi vă tânguiţi că vă taie 25% din salariu. Ajungeţi la muncă la 8 şi 10, beţi cafele+bârfele de tradiţie la 9.00 şi muriţi de plictis până la 11 jumate când vin părinţii după copii la grădiniţă. Mergeţi acasă. Maria Mercedes tre să înceapă, urmează Tânăr şi ne-a liniştit şi filmul cu proşti de la ProTv. Că după atâta stres, e nevoie şi de relaxare. De aia s-au inventat grădiniţe şi cămine particulare. Voi n-o să ajungeţi să lucraţi niciodată în ele. Sunteţi prea puturoşi pentru o muncă adevărată.
- învăţătorii – sunteţi cam în aceeaşi oală cu educatorii, doar că munca voastră e mai importantă. Nu vă plângeţi că rămâneţi fără 25%. Dacă aveţi demnitate, plângeţi pentru că suntem pe ultimele locuri în lume la calitatea învăţământului. Programul vostru e ca şi cel al educatorilor. Uite, statul s-a săturat ca voi să aveţi mai mult de jumătate de zi liberă, când cei care lucrează în patronate fac sclavie pe jumătate din banii voştri.
- profesorii – faza cu calitatea învăţământului vă surprinde? Da, pe voi vă surprinde orice realitate extraşcolară. În afara celei în care vă trageţi în sufragerie o mini sală de clasă şi obligaţi elevii să vină la pregătire. Banii ăia nu sunt impozitaţi, nu sunt declaraţi, nu sunt cercetaţi. Un fel de paradis. Când să mai faceţi cercetare? Când să mai faceţi proiecte şcolare? Ştiţi bine cine sunt cei vizaţi. Cei oneşti înţeleg.
- asistaţii social – România e plină de asistaţi social aşa cum e plină vara o balegă de muşte. Toate iau prânzul şi încă mai rămâne. Aţi transformat poporul într-o ţară de handicapaţi cu incapacitate de muncă. Numai la mine în sat sunt n asistaţi social, cu câte două case, cu cai, cu căruţe etc. şi primesc ajutor de la primărie. Din banii mei. Din banii tăi. Din ai noştri. Din buget. Ne taie salariile cu 25 % ca să le poată alimenta cardurile putorilor. Ştiţi ce fac când trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii? Merg la medic cu o ciocolată şi le dă hârtie pentru incapacitate de muncă pe caz de boală. Seara sunt la crâşmă, îl înjură pe Iliescu.
- şomerii – alte putori ordinare. Nu cei de acum. Cei din 2008. Era zătonită bursa locurilor de muncă din Alba prin 2007-2008 cu tot felul de joburi. Se organiza târg de joburi la care mergeau doar studenţii. De ce să fii prost să te duci la lucru, ca fraierii, când poţi sta acasă şi să iei şomaj? Numa fraieri lucră, deştepţi face banii. Faceţi şi acum, retarzilor! Să vă văd!
- medicii – în satul soţiei, orice vizită la medicul de familie se lasă cu cadou. 2-300 de mii, o Suchardine, o Milka extra big, o sticlă de coniac etc. Atlfel nu te bagă în seamă. Are program sexi: eşti bolnav şi o cauţi la cabinet? Îţi explică lumea cât eşti de prost: căutaţi-o acasă, domnu, nu vine la cabinet numai dacă o chemi. Şi chemarea nu e chiar aşa de ieftină. Medicii din spitale? Sunt şi foarte de treabă, dar sunt şi corupţi cât ţin coridoarele. Au salarii mici, dar bolnavul nu se ştie în siguranţă dacă nu împinge ceva. Sau ceva mai mult.
- funcţionarii publici – de acreala de pe feţele lor ne-am săturat cu toţii. N-ai cu cine să te cerţi dacă te trimit de la un birou la altul. Super bine îmbărcate doamnele, cu decolteuri sănătoase, cu fuste la modă, inele de aur pe 7 degete, pantofi din Mall, cafea Lavazza la 8.00, la 9.00, la 11.00 şi la 3.00, poşete din piele (majoritatea fake-uri, cu Gubci, Versnace, Dihor). În prefectură îţi trebuie procură şi să deschizi uşa.
- angajaţii din primării – adică toată gaşca nebună a primarului (guralivii din campanie, neamurile de la ţară şi prietenarii), plus cei care au împins unde trebuie ca să ajungă să frece scaunul 8 ore din 8. Prin 2005-2006, se duceau băieţii prin Spania şi prin America, să tragă tare pentru 10.000, să împingă ceva şi să prindă un loc în primărie. Deci vă daţi seama: te duci în America pentru a face bani de şpagă ca să lucrezi apoi la buget, în primărie. Paradisul ăsta trebuia destrămat odată şi odată.
Mai sunt? Vă las pe voi să-i categorisiţi. Eu sunt scârbit deja.
































Toti astia cu grevele lor nu sunt decat niste mase de manevre de care unii profita linistiti.
.-= Cristi´s last blog ..Free bet – Interwetten =-.
Mi-ar placea sa fii 5 zile in locul meu, adica profesor debutant in mediul rural. Sa nu ti se deconteze transportul, sa dai bani din buzunarul tau pentru mii de hartii xeroxate, sa scrii zilnic proiecte didactice, si sa te trezesti fara 25% din salariul de 900 Ron.
P.S. nu dau meditatii, dar as face asta daca as avea doritori!
.-= Nikol´s last blog ..E 1 iunie !!! E vara !!! =-.
@Nikol, am vorbit undeva despre aceasta categorie de profesori. In postul asta nu ma refeream la cei ca tine, care sunt in aceeasi oala ca si mine. Stiu ce inseamna naveta nedecontata si stiu ce inseamna sa cheltuiesti pentru serviciu din banii tai. Daca tu iti faci proiectele de lectie in fiecare zi, tot respectul. Cine le mai face? Hai sa numaram pe degete.
Eu cred ca pana la urma marea majoritatea din bugetari o duc bine daca pana la urma nu au iesit in strada. In 89 eram impinsi de la spate pt ca atunci chiar o duceam greu dar acum se pare ca nu o ducem chiar rau pentru ca e mai mult circ decat muritori de foame.
.-= radu´s last blog ..Costum de baie galben – doua piese =-.
o sa murim de foame cu astia:|
Mare adevar spui tu aici. Toti sunt niste ……
In invataman sunt varza,numai parveniti, mai nou copiiii invata cate ceva in particular(moda meditatie), la spital mori cu zile, de functionarii publici nici nu mai zic…deplorabilllll
Avem niste institutii de toata cacaoa!!!