Băi, deci daca nu eşti filo, eşti anti, da?
Data publicarii: 24 Iul 2009, în categoria Apocalipsa concretului | 4 comentarii »
În beciurile unde se ţineau de ani buni audierile încarceraţilor era linişte şi răcoare. Toropeala de afară te lăsa instantaneu când păşeai de treptele ude şi alunecoase ale beciului 126, cel mai apropiat de intrarea 13 în Lagărul încă funcţional.
Pereţii plini de muşchi şi de urme de degete roşii, desenaţi parcă cu sângele fierbinte al deţinuţilor, inspirau un sentiment de frică şi celei mai mari brute, care ar fi păşit cu tatuaje cu tot în pântecul umed al întunericului. Până şi gardienii marelui Lagăr coborau atenţi şi cu inima strânsă treptele, de teama sutelor de şerpi şi fâşticari veninoşi, care s-au înmulţit aici încă de pe vremea când carnea celor închişi în hrube devenea piesa de rezistenţă a festinurilor rapide.
Erau pereţi, povestesc cei mai fantezişti foşti gardieni, din care, la propriu, curgeau râuri nesfârşite de şerpi, mai ales primăvara, când li se aprindea în creier instinctul de împerechere abuzivă. Deţinuţii politici erau, de multe ori, bătuţi la tălpi cu şerpi vii, împletiţi de Gică, cel mai de temut criminal din tot lagărul.
* * *
În beciul 126, deţinutului Mazăr E., rezemat cu întreg corpul de unul dintre pereţii încăperii, i se prelungeau două fire de sânge gălbui din colţul drept al gurii. Avea o mină de om abătut şi o grimasă cu caracter hidos înspre partea de jos a bărbiei. I-au rupt buza de trei ori azi noapte şi, de fiecare dată, i-au cusut-o cu ac militar şi cu aţă neagră din bumbac. Era sfârşit, căci ştia că răfuiala cea mai crâncenă – cu marele Rabin Gheza - încă nu s-a întâmplat. I-o prevestiseră în noaptea aceasta, căci se făcea că mâine ar fi sâmbătă, iar rabinul n-ar fi acceptat “vizita” de mai mult de 2000 de paşi la deţinut. Era un om de bună credinţă, dar aspru când venea vorba de antisemitism. Iar Mazăr E. îi era clientul preferat în această perspectivă.
* * *
Paşii grei de pe coridor se opriră în dreptul magaziei unde avea loc audierea. Uşa se trânti de perete şi gardianul Ionel îi făcu loc rabinului să intre. Aşezară deţinutul pe un fost scaun directorial, confiscat din birourile Partidului, altădată luxos, acum numai fiare.
- Domnule Mazăr E., nu vreau să vă reţin mult, e târziu şi trebuie să începem Cina, se adresă rabinul fostului politician. Eu nu vă pun întrebări tâmpite. Nu mă interesează de unde aţi cumpărat uniforma, cât timp aţi defilat, cine a organizat această macabră prezentare de costume şi alte porcării. Vreau să-mi confirmaţi un singur lucru: cât de mult îl iubiţi pe domnul Anton Escu? În rest nu mă pasionează nimic din infecta dumneavoastră existenţă.
Deţinutul schiţă un gest de răspuns, însă Ionel îi rase rapid un dos de mână noduroasă peste buze.
- Bă, tu eşti prost? Tu nu vezi că rabinu` nu şi-a gătat vorbele? Cum îndrăzneşti tu să… şi aici uită neologismul pe care-l voia folosit în frază. De ciudă, îi mai rupse o dată inculpatului buza de jos, care stătea acum atârnată ca o bucată de carne într-o afumătoare. Panaghia şi parastasul… şi… care te-o căcat în lumea asta! De unde să ştie Ionel că rabinul nu gusta genul acesta de slujbe!
- Prin urmare, sunteţi filo sau anti? Că dacă sunteţi filo, înseamnă că sunteţi un mare trădător de Ordine Mondială, iar dacă sunteţi anti e şi mai grav. Sunteţi pasibil de camera cu şerpi. Sunt sigur că ştiţi foarte bine unde se află şi ce se întâmplă acolo.
- Gâ… gâ… gâ…, deţinutul voia să imite câteva cuvinte, însă buza de jos i se târâia peste bărbie în sus şi-n jos neputincioasă să ajute la articulare. Înţepenise pe scaunul de fier. Ştia care este camera cu şerpi. Însemna moarte. Dar înainte de moarte, câteva luni de durere: şerpii nu mănâncă, în general, foarte mult. Iar el, deţinutul Mazăr E. a avut întotdeauna oroare la şerpi. Îi călca cu jeepurile lui luxoase pe şosele de câte ori avea ocazia, manifestând o satisfacţie bizară de fiecare dată. Profetică.
Ionel se schimonosi:
- Bă, tu nu răspunzi rabinului? Şi cu coada bastonului din lemn îi despărţi cu totul buza de jos, i-o luă de pe piept, o scuipă şi sări pe ea cu toate cele 116 kilograme pe care le deţinea pe oase.
Rabinul se întristă adânc. Deţinutul nu mărturisi nimic. Semn rău pentru el. Superiorii îi vor cere socoteala odată şi odată. Gândul îi era la Cină şi la ziua de mâine. Ieşi trântind uşa de perete, fără să-i mai permită lui Ionel să facă gestul, ceea ce-l miră nespus pe gardian. Acum rămase singurul stăpân pe cel care iubea pe Anton Escu sau cine-o mai fi fost şi ăsta.
Îşi suflecă mânecile, luă din cui o bâtă pătrăţoasă, cu câteva cuie bătute în vârf şi se repezi spre burta deţinutului. Îi plăcea sunetul pe care-l făcea sângele la căderea pe podeaua veche şi putredă. Îi plăcea la nebunie.
- Băi, ai filo semit sau anti semit? Pune seminţele pe masă. Bă, ce zici? Că nu vrei? Pune bă filo şi anti pe masă, unde le ai ascunse? În celulă, ai?
Ionel era retard. Antisemitismul se plăteşte.
Impresionanta povestire !
M-a impresionat povestea e un pic macabra pentru gusturile mele…
O poveste pe gustul meu macabru.
mda… pare macabră, dar… dar cred că mulţi rabinofili şi rabini au în minte scenarii asemănătoare.
Până la urmă, nu are nimeni nimic cu cineva decât daca acel cineva are ceva dorit de celălalt sau daca acel cineva deranjează în mod repetat pe celălalt.